Educație

Copiii, așteptați din nou la Școala din Parc

Școala din Parc, un concept unic, inspirat din ceea ce fac nordicii, care încurajează foarte mult copiii să își desfășoare activitățile în aer liber, revine cu activități noi și anul acesta.

Părinții care vor să își implice copiii în acest proiect sunt așteptați duminică, 10 aprilie, de la ora 11.00, la Vila Albatros, din Parcul Marghiloman. Actrița de comedie Crina Zvoboda îi așteaptă pe cei mici la un spectacol distractiv, pe care îl va pune în scenă cu ajutorul păpușilor „vorbitoare”, într-un număr de ventrilocie.

Acest spectacol este doar începutul, iar reprezentanții Școlii din Parc spun că le-au pregătit micuților numeroase surprize în această vară, care vor fi nu numai foarte distractive, ci și educative. „Urmeză o perioadă frumoasă la Școala din Parc, suntem nerăbdători să vă anunțăm următoarele evenimente și surprize. Pentru început, am pregătit un super spectacol, cu păpuși vorbitoare. Crina și păpușile vorbitoare ajung la Școala din Parc! Când? Duminică, 10 aprilie. Unde? Vila Albatros (Centrul Cultural Alexandru Marghiloman). La ce oră ? Fix la ora 11:00. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile! Crina Zvoboda este artist ventriloc, cu numeroase participări la festivaluri de gen din țară și din străinătate. A absolvit Facultatea de Teatru din cadrul U.N.A.T.C. <I.L. Caragiale> București, este profesor și trainer de actorie și dacă spunem cuvântul ventriloc, prima imagine care ne vine în minte este… Crina! Rămâneți cu ochii pe noi pentru că pregătim și alte surprize și evenimente!”, transmit reprezentanții proiectului Școala din Parc.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker