VIDEO / Paula Seling, videoclip la Vulcanii Noroioși

Multe vedete au considerat peisajul Vulcanilor Noroioși locul optim pentru un videoclip. Altora, doar o ședință foto personală le-a fost de ajuns să demonstreze cât de interesante și neobișnuite sunt instantaneele la Vulcani. Zilele trecute și Paula Seling a vorbit despre minunățiile naturale din Buzău, pentru că a fost aici și a filmat cadre pe care le-a folosit la melodia ,,Poveste fără sfârșit”. Noua piesă lansată de vedetă o prezintă pe Paula îmbrăcată în cele trei culori de pe steagul României, cântând și bucurându-se de mare, de vulcani, de câmpuri întinse și de bogățiile naturale ale țării. Pe lângă piesa nouă și videoclipul aferent, artista a mai bifat o realizare în plan muzical, primind, la 100.000 de subscriberi, butonul argintiu de la YouTube.
Prezentă în platoul matinalilor Răzvan și Dani, Paula a vorbit despre piesă, despre distincția de la YouTube, dar și despre următorul pas important pentru artistă: concertul prin care va aniversa cei 25 de ani de carieră. ,,Anul acesta este un an jubiliar pentru mine, voi organiza în toamnă un eveniment mare împreună cu prietenii mei de la Chișinău, eveniment pe care îl voi susține și la ei, și la București, și la Cluj și, probabil, și la Iași; acum suntem în discuții”, a spus artista. 
Cei care vor urmări clipul Paulei Seling vor constata că artista are acum o siluetă de invidiat, câștigată în urma unui proces de pierdere în greutate, ajutată și de niște ceaiuri speciale. Pe rețelele de socializare, Paula a dat mai multe detalii despre cum a ajuns să arate în formă în mai puțin de două luni. ,,A trecut deja jumătate din perioada de trei luni, cât ține cura cu ceaiuri. Acestea mă ajută să mă mențin în formă, ajută la eliminarea excesului de apă din organism, intensifică arderile și diminuează senzația de foame. Beau câte două sticle de ceai pe zi, au un gust foarte bun și sunt sută la sută naturale. Celor interesați de această cură le recomand să intre pe site-ul lor, unde vor găsi toate informațiile de care au nevoie. Vă pup!”, a precizat Paula pentru fanii curioși să afle cum a ajuns să arate atât de bine la cei 43 de ani.



