Buzăul, gazdă pentru refugiații ucraineni

Drama prin care trec milioane de ucraineni nu a lăsat România indiferentă, iar solidaritatea de care țara noastră a dat dovadă este remarcabilă. Românii au reacționat rapid și s-au mobilizat, astfel încât, să vină în ajutorul celor din țara vecină, care s-au văzut goniți din propriile case de un război absurd. Premierul Nicolae Ciucă anunța că, până miercuri, 118.461 de refugiați ucraineni intraseră în România, 46.435 dintre aceștia decizând să rămână în țara noastră, dintre care, aproximativ 18.000 erau copii.
Buzoienii și râmnicenii au demonstrat și ei, că în fața tragediei diferențele de cultură nu își au rostul, iar autoritățile locale au organizat campanii umanitare, de colectare a ajutoarelor pentru cei care au plecat doar cu câteva haine, într-o țară străină din multe puncte de vedere.
Primii refugiați, cazați la Buzău
Primăria Municipiului Buzău, în parteneriat cu Crucea Roșie și Fundația Comunitară Buzău, a lansat un apel de strângere de ajutoare umanitare; oamenii pot dona alimente, haine sau produse sanitare, aducându-le la locația de colectare de la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”.
Totodată, Primăria Buzău, a pus la dispoziția persoanelor venite din zona de conflict cazare, masă, dar și suport psihologic și medical pentru refugiații care au rămas la noi în oraș. Șocul războiului și-a pus amprenta asupra lor, după cum spune viceprimarul Oana Matache, iar, pe lângă bunurile lăsate în urmă, aceștia au lăsat și persoane dragi, care acum luptă în războiul nejustificat stârnit de Rusia. Viceprimarul le-a mulțumit tuturor celor implicați, care au dat dovadă de omenie în aceste momente grele și spune că se așteaptă ca și mai multe persoane să sosească la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” în curând.
„În Buzău sosesc continuu persoane refugiate din Ucraina. Sunt mai bine acum, după zile de condus fără pauză, de fugă din calea rachetelor. Au soți, fii, tați care au rămas în mijlocul războiului. Suntem și vom fi alături de-acum de cei care au sosit la noi acasă cu cazare, masă, suport juridic, suport psihologic și medical. Voluntarii noștri de la Centrul Cultural și Educațional <Alexandru Marghiloman> Buzău s-au mobilizat excelent pentru fluxul mare de ajutoare ce vin și vor veni la Centru. Toate trebuie înregistrate, sortate, repartizate către diferite destinații. Acești copii, de 15-18 ani, cresc atât de frumos! Câțiva din colegii mei și colaboratori zilele acestea, se implică trup și suflet să ajute, de dimineața până seara. Vă știți și știu că nu vă place expunerea. Mulți buzoieni cu inimă mare au pus la dispoziție casele lor, au făcut donații de obiecte atât de necesare, oferă servicii gratuite. Vă mulțumim pentru solidaritate, oameni buni!”, a transmis viceprimarul buzoian.
Râmnicenii, uniți pentru Ucraina
Și autoritățile locale râmnicene au reacționat rapid și, împreună cu factorii de decizie de la nivelul municipiului, Consiliul Local și Comitetul Local pentru Situații de Urgență, au stabilit un plan de măsuri pentru a susține victimele războiului din Ucraina. Acestea privesc colectarea fondurilor, cazarea și masa pentru refugiații care rămân în oraș.
Fondurile colectate prin Crucea Roșie, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Râmnicu Sărat, vor fi folosite pentru ajutorarea victimelor războiului. În acest sens, începând cu ziua de vineri, 4 martie, în mai multe zone din oraș, spații publice sau comerciale, vor fi amplasate urne ale Crucii Roșii în care se vor colecta bani. Cu această ocazie, agenții economici care au disponibilitatea de a găzdui în spațiile comerciale ale acestora una din cutiile de donații, sunt rugați să se adreseze Direcției de Asistență Socială, pentru a realiza toate demersurile necesare.
Cazarea și asigurarea mijloacelor de subzistență pentru refugiații care vor dori să se stabilească în zona Râmnicului până la sfârșitul conflictului armat, se va face în mai multe spații care aparțin municipalității, precum și din zona privată, ajungând la capacitatea de a găzdui aproximativ 200 de persoane. Hrana va fi pregătită la Cantina Direcției de Asistență Socială, iar fondurile necesare acestor cheltuieli vor fi asigurate prin colecte publice sau, dacă vor fi emise articole legislative care să prevadă acest lucru, din bani publici.
Mai mulți râmniceni și-au pus la dispoziție chiar și casele sau apartamentele, iar doritorii sunt încurajați de către autorități să o facă, dat fiind că va fi nevoie de spațiu suplimentar de cazare.
Pe lângă sprijin financiar și cazare, autoritățile de la Râmnicu Sărat îndeamnă cetățenii să ofere sprijin și pe partea de transport pentru cetățenii ucraineni, asistență medicală, asistență psihologică, traducere din limba ucraineană sau alte donații.
Râmnicenii care vor să ajute, o pot face prin înscrierea pe platforma de donații coordonată de Primăria Municipiului Râmnicu Sărat. „Vă îndemnăm să fiți solidari cu victimele războiului din Ucraina și împreună să-i susținem pe cei care ne solicită ajutorul! În cel mai scurt timp după înregistrarea propunerii de sprijin, veți fi apelați pentru a stabili detaliile specifice ale realizării donațiilor de către echipa Direcției de Asistență Socială Râmnicu Sărat”, transmite primarul orașului, Sorin Cîrjan.



