Actualitate

FOTO / Audierea minorilor la Judecătoria Buzău capătă accente de poveste

Pe 1 martie, la Judecă­toria Buzău a fost inaugurată Camera de consiliu pentru minori, un proiect realizat cu sprijinul repre­zentanților Galleria Mall Buzău, gazda instituției, al Baroului Buzău și al personalului instanței de judecată.

Pe rolul Judecătoriei Buzău ajung într-un an în jur de 350 de divorțuri, aproape 50 cauze privind stabilirea de domiciliu pentru minori, circa 40 de dosare privind exercitarea autorității părintești, modi­ficări privind situația copilului, stabilire program vizitare minor. Per total sunt circa 500-600 de cauze legate de minori și familie; este adevărat că nu în toate se ajunge ca un minor să fie audiat, dar sunt suficiente dosare care necesită o asemenea procedură.

Până acum, audierea unui minor avea loc în camera rece de consiliu, cameră destinată ședințelor publi­ce, în care mulți dintre copii erau inhibați de atmosfera din acea sală, de judecă­torul care stătea rece pe un scaun și nu comunica de la egal la egal cu minorul.

„Cele mai dramatice sunt audierile minorilor care sunt victime ale abuzurilor fizice din familie sau, mai grav, ale abuzu­rilor sexuale. În timp, când o colegă a avut de audiat o fetiță de 5 ani, într-o acu­zație de abuz sexual, am pus la dispoziție biroul meu de președinte, pentru că acolo aveam fotolii, o măsuță, la care copilul să stea și să deseneze, a desenat foarte mult în timpul discuției și doamna jude­cător Roșca. În urma audierii într-o astfel de atmosferă a reușit să se afle cu adevărat adevărul”, a precizat președintele Jude­cătoriei Buzău, judecătorul Leontin Drăgulescu.

Camera pentru minori este deja pregătită; în acest moment, instanța a înaintat spre Tribunal o solicitare pentru achiziția unui sistem de înregistrare video, pentru ca magistratul care be­neficiază de proba respectivă să aibă posibilitatea, ulterior, să o revadă de câte ori îi este necesar. „Prin vizu­alizarea ulterioară a imaginilor ai posibilitatea să vezi limbajul non-verbal”, mai spune președintele Judecătoriei.

Pentru realizarea acestei camere au contribuit Galleria Mall cu mobilierul nou, avocații cu jucăriile și cu tablourile care au fost pictate chiar de copiii acestora, dar și angajații Jude­cătoriei. „De aceea, pentru noi, cei care lucrăm în materie penală, este nevoie să avem un mediu special, în care copilul, printre preocupările lui, să ne și povestească ce s-a întâm­­­plat cu adevărat în viața lui (…) Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi, în special gazdei noastre Galleria Mall, care ne-a dotat camera respectivă, doamnei avocat Roxana Constantinescu, care a inițiat această acțiune prin semnalul pe care ni l-a tras, colegilor mei care s-au implicat în această acțiune. Dacă aveți de audiat minori, nu ezitați și veniți să îi audiați la noi!”, a mai precizat președintele.

Președintele Judecătoriei, Leontin Drăgulescu

Spațiul destinat celor mici pentru a desena și a se simți bine în timpul cerce­tării judecătorești este o relizare pentru Jude­cătorie. Fiecare copil care este audiat acolo pri­mește la plecare câte o carte. „Acest lucru, în principal este o realizare pentru Judecătoria Buzău și, în același timp, și pentru destinatarii acestui proiect. În cauzele civile, în special, și mai puțin în cauzele penale, sunt audiați foarte mulți minori. Audierea unui minor într-un mediu inadecvat conduce la inhibarea lui și la situația în care el nu este capabil să comunice lucruri pe care le știe și care ar fi de folos pentru înfăptuirea justiției. Or, pentru o astfel de situație poți să audiezi copii de la 5 ani, care prin joc și desen îți pot comunica lucruri importante pentru tine, ca judecător”, a mai spus președintele Judecătoriei Buzău, Leontin Drăgu­lescu.

Conform legii, un copil este audiat de la vârsta de 10 ani, dar acum este posibilă și audierea la o vârstă mai mică. De exemplu, poate fi audiat și un copil de 5 ani. Conform președintelui Judecătoriei, „vârsta nu trebuie stabilită strict, ci în funcție de apre­cierea judecătorilor și a cauzei”.

Avocatul Roxana Constantinescu, scânteia acestui proiect

Ideea acestui proiect a pornit de la avocatul Roxana Constantinescu, care a considerat că este momentul ca și la Buzău să fie amenajată o astfel de cameră.

Av. Roxana Constantinescu

„Ideea nu este originală. Tot mai multe ins­tanțe din țară au procedat la îmblânzirea cadrului în care minorii pot fi audiați. Noi, ca avocați, suntem primii parteneri ai persoanelor în conflict, trăim de cele mai multe ori drama familiilor care se despart și, nu în ultimul rând, refuzul copiilor care nu vor să vină pentru a-și exprima adeziunea de a rămâne alături de un părinte. Sunt cazuri de o complexitate deosebită. Dacă aceste discuții se purtau până acum într-un mediu auster, un birou pentru copil nu poate să  repre­zinte camera priete­noasă în care el să își des­chidă sufletul. Am simțit nevoia să o îmbunătățim, mi s-a mulțumit, însă într-un fel nedrept, pentru că la acest proiect au participat toți avocații Baroului Buzău. Noi am înțeles să sprijinim, atât cât am putut, această operațiune juridică tocmai în interesul minorului”, a declarat Roxana Constantinescu, prezentă la inaugurarea acestei camere.

Și la Tribunal a fost făcută o astfel de cameră, dar care nu dispune însă de  mobilier nou. Sala în care a fost amenajat acest spațiu prietenos a fost înainte o cameră fară viață, gri, în care aveau loc ședințe. Inițiativa a pornit de la un cărucior plin cu jucării, donat de către Barou; ulterior, reprezentanții Judecătoriei Buzău au luat legătura cu responsabilii Galleria Mall, care s-au arătat în­cântați de inițiativă și au oferit mobilier nou pentru sala destinată copiilor.

„Este un spațiu prietenos. Înainte, aici era sala de ședințe, cu scaune, mese, totul sobru, gri. Și atunci ne-am gândit cum am putea să aducem un plus de valoare pentru copiii care ne trec pragul. Am pornit de la un cărucior cu jucării, care era donat de Barou, plin cu jucării”, a precizat grefierul-șef Diana Dumitru.

Colțul bunicii, locul în care discuția este transformată în poveste

Întreaga cameră a fost amenajată pe ideea de po­veste, dar un colț atrage atenția cel mai mult. Este vorba despre „Colțul bunicii”, care vrea tocmai să accentueze ideea de poveste. Practic, discuția cu jude­că­torul va fi transpusă într-o poveste, în care copilul va relata și va transmite ceea ce simte, ca într-o joacă.

Mai mult, ziua de 1 martie nu a fos aleasă întâm­plător pentru a inaugura această cameră de consiliu pentru minori. „Eu apreciez că un minor, copilăria în sine, este fragilă, asemenea unui ghiocel și trebui protejat”, mai spune Diana Dumitru.

Articole similare