Actualitate

Viceprimarul Oana Matache va fi alături de mamele din centrele sociale de Ziua Femeii

Ea sprijină inițiativa Asociației „Împreună pentru buzoieni”

Buzoienii sunt invitați să participe la o campanie menită să aducă magia zilei de 8 Martie femeilor din centrele sociale. Invitația vine din partea viceprimarului Oana Matache, care susține propunerea făcută de  două reprezentante ale Asociației „Împreună pentru buzoieni”, Diana Elena Rus și Ana Maria Negru, de a realiza împreună o campanie care să aibă ca finalitate activități de 8 Martie care să aducă zâmbete pe chipul unor mame greu încercate.

Viceprimarul anunță că apreciază inițiativa lor, care se va transforma într-o poveste frumoasă, bineînțeles cu sprijinul buzoienilor.  „În fiecare an, de 8 Martie, femeile își fac diverse planuri cu prietenele, soții, familia. Anul acesta noi, <Prietenele>, ne-am gândit să oferim o parte din magia zilei de 8 Martie femeilor greu încercate de soartă. Avem pe listă Centrul <Mama și Copilul>, fetele din centrele sociale ; ne dorim să reușim să ajungem la cât mai multe centre din Buzău.  Solidaritatea feminină poate să prindă rădăcini într-o zi  specială din an”, spune viceprimarul Oana Matache. Bineînțeles că în aceste vizite vor fi pregătite și daruri pentru mămici, motiv pentru care Oana Matache dezvăluie produsele la care s-a gândit, împreună cu doamnele de la Asociație, că ar putea fi oferite în ziua dedicată femeii. „Noi ne-am gândit la un cadou comun, pentru toate fetele și mamele, care să conțină: un gel de duș, o cremă de mâini, un săpun, un parfum, o cremă de corp, o ciocolată, un mărțișor și o pungă de cadou. Prețul cadoului este estimat la 100 lei/ persoană”.

Pe lângă cadou, ne spune Oana Matache, grupul de inițiativă propune și o mini-petrecere cu pizza, prăjituri și suc, pentru copiii care însoțesc mamele în centre. „De precizat: în centrele unde o să mergem sunt și băieți, iar mamele au și copiii cu ele. Pizza, prăjiturile și sucurile vor fi pentru toată lumea, nu doar pentru femei”, explică Oana Matache.

 „Cine dorește să se alăture campaniei noastre  și să surprindă plăcut o femeie din centrele sociale, poate dona contravaloarea cadoului cu specificația „donație 8 Martie”, până pe 22 februarie în contul:  RO69 RNCB 0096 1312 8951 0004 deschis pe numele Negru Ana Maria”, este anunțul lansat de viceprimarul Oana Matache pe rețelele de socializare.

Cei care doresc să se alăture campaniei  se pot înscrie AICI

Articole similare