FOTO – VIDEO | Unul dintre fondatorii trupei SFINX are origini buzoiene

„Povestea formației SFINX începe cu trei liceeni: Corneliu Bibi Ionescu, Octav Zemlicka și Cristian Valica, care se întâl­neau într-o cofetărie din apropierea Pieței Romane, pentru a discuta despre muzica ascultată pe la posturile de radio străine și au ajuns la concluzia că ar putea și ei să cânte într-o trupă.

Până prin anul 1967 nu se întâmplă nimic specta­culos. Joia, sâmbăta și duminica cântau în casele de cultură sau la seratele studențești, iar în sezonul estival erau angajați pe lito­ral, cântând mai întâi la Mamaia, iar apoi la Eforie Nord. De aici începe SFINX…”, a scris pe Facebook muzicianul Mihai „Croco” Manea, membru al trupei Barock, pe 23 ia­nuarie, ziua în care unul dintre fondatorii legendarei trupe rock Sfinx, Corneliu „Bibi” Ionescu, părăsea această lume, la vârsta de 77 ani.

Tatăl, frescă la Casa de Cultură a Sindicatelor

Puțini sunt însă cei care știu că un alt membru fondator al Sfinx, Octav Zemlicka, are origini buzoiene. Despre familia acestuia ne-a oferit date documentare profesorul Valeriu Nicolescu. Octav Zemlicka este fiul artistului plastic Victor I. Zemlicka, pictor, lutier, fiul lui Josef și al Bertei, care s-a născut la 8 octombrie 1925, în Buzău.

După absolvirea cursurilor primare, gimnaziale și liceale, urmează Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, secția pictură și artă monumentală (abs. 1957). Membru al Uniunii Artiștilor Plastici și al Fondului Plastic, debutează la expoziția anuală din 1960. Lucrează pictură, grafică, artă decorativă și monumentală (frescă și mozaic).

A efectuat călătorii de studii în Bulgaria (1960) și U.R.S.S. (1962). Expune în 1961 în cadrul mani­festărilor de artă româ­nească de la Damasc, Alexandria și Cairo. În octombrie 1968 deschide o expoziție personală la București, cu 18 lucrări, între care o suită de gravuri. Participă la saloanele de pictură și sculptură organizate în Capitală și la expoziții organizate la Tokyo și Düsseldorf.

A realizat picturi monumentale la Eforie, Școala nr. 32 din București, o școală din Drumul Taberei, frescă la Primăria din Piața Amzei și la Fabrica de Penicilină din Iași, la Giurgiu și la Buzău, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

În 1970 participă la cursurile de restaurare bi­serici și monumente istorice organizate de UNESCO. Avea unele cunoștințe în ceea ce privește pictura bisericească încă din tinerețe, ca ucenic al cumnatului său, renumitul pictor de biserici Titel Benea. A participat la pictarea bi­sericilor din Poșta Câlnău (1945-1948), Pleșcoi, Po­goanele, Ulmeni, Albești, Valea Crângului, Zoița (toate din județul Buzău), cât și a celor din Morteni, Jugureanu, Teișani-Văleni, Costești-Vale și Bogata (toate din Argeș).

La 5 ianuarie 1947, ziarul „Vocea Buzăului” informa despre redes­chi­derea Bisericii „Sf. Nicolae”, a cărei pictură „a fost făcută de Victor Zemlicka, student la Belle Arte”. A mai lucrat la cele 230 de icoane pentru Transilvania și la cinci catapetesme. La bisericuța din Snagov a donat patru icoane împăr­ătești. Totodată, din 1952, împreună cu fratele său vitreg Camillo Pozzi, a preluat atelierul de viori al tatălui său. În timpul liber, îl ajuta pe acesta la construcții și reparații de instrumente muzicale (viori, violoncele, acor­deoane, piane etc.).

În anul 1974 i se oferă posibilitatea de a pleca în străinătate, în Austria și Germania. La Viena se întâlnește cu fratele său vitreg, Richard Zemlicka, și hotărăște să se stabilească în Germania. Din 1980 locuiește la Düsseldorf, unde are rude și prieteni. Aici își continuă activitatea de pictor și constructor de viori, realizând picturi bise­ricești, mozaicuri, cât și restaurarea unor monumente de arhitectură distruse de război. Totodată, a lucrat instrumente muzicale pentru diferite magazine. Lucrează, de asemenea, picturi de șevalet și are un magazin de construcții și de reparații instrumente muzicale (din 1981, casa și magazinul fiind cumpărate). Până în 1985 a realizat 33 de instrumente muzicale pentru care folosește lacuri speciale, pe care le  produce personal.

Despre activitatea sa, s-a scris în „Die Geigen und Iautenmacher vom Mittelalter bis zur Gegenwart”, apărut în 1990 și în „Who is Who in der Bundesrepublik Deutschland”. A pictat biserici din Dü­sseldorf și Köln. Are doi copii.

Fratele, violoncelist și profesor în Germania

Octavian Zemlicka s-a născut în anul 1947, la Buzău, absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu”. Este profesor de vioară la Școala de Mu­zică „Clara Schumann” de la Düsseldorf, la aceeași școală fiind profesoară de pian și soția sa, Simona. Din prima căsătorie are un copil, Ricky, care a studiat medicina în București, în prezent medic la Düsseldorf.

Dan Zemlicka s-a năs­cut la 26 martie 1956 în București. A urmat Școala de Muzică nr. 5, Liceul de Muzică „George Enescu”, din anul 1977 urmându-și părinții în Germania. Între anii 1978 și 1985 a studiat violoncelul cu profesori din Düsseldorf, Duisburg, Freiburg. A fost violoncelist-tutti în orchestra O­perei din Duisburg (1982-1992), prim-violoncelist în Orchestra de cameră „Fonte di musica” din orașul Hameln (1982-1987). În prezent este profesor de violoncel și muzică de cameră la două școli de muzică din orașele Dormagen și Meerbusch. Totodată, susține concerte cu quartetul de coarde „Astor”, cât și concerte în be­neficiul unui orfelinat din Brăila, în sprijinul căruia a constituit un comitet de binefacere. Soția sa, Maria (s-au căsătorit în 1986), este violistă.

Bunicul fraților Zemlicka, Josef  (25 iulie 1895, Viena-21 ianuarie 1952, Buzău), fiul lui Wenzel și al Franciskăi, a fost muzician și constructor de viori, profesor de  vioară la Școala Normală de băieți din Buzău și component al Societății Corale „Cântarea Româ­niei” (1934-1944), înființată la Buzău de profesorul Ion Vicol. A fost căsătorit cu Berta Tecles (9 mai 1892, Sinaia-29 decembrie 1958, Buzău), fiica unui muncitor german, care a lucrat la construcția Castelului Pe­leș. În 1928, împreună cu colonelul Cristescu, Mihai Rădulescu (cunoscut violonist și constructor de viori) și Constantin Iordan erau membrii unui cvartet de cameră.

La 7 noiembrie 1938, conform Înaltului Decret Regal publicat în Monitorul Oficial nr. 5259, p. 5252, a obținut cetățenia română, la fel ca și fiul său, Iosef Alois, născut la Viena. A fost înmormântat în cimitirul „Dumbrava”.