Ciolacu: Facturile românilor vor scădea imediat, ca urmare a propunerilor PSD agreate în coaliție
Președintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu, a transmis, marți, pe Facebook, că facturile românilor vor scădea imediat, ca urmare a propunerilor PSD, agreate luni în coaliție; el precizează că toate aceste măsuri trebuie să fie adoptate cât mai repede, prin ordonanță de urgență de către Guvern, astfel încât să fie aplicate de la 1 februarie, inclusiv la factura din ianuarie.
,,Facturile românilor vor SCĂDEA imediat – ca urmare a propunerilor PSD, agreate ieri în coaliție”, spune Marcel Ciolacu într-o postare pe pagina sa de Facebook, în care precizează și că ,,pachetul de măsuri al PSD duce prețul la energie electrică la nivelul de dinainte de liberalizarea sălbatică făcută de dreapta, respectiv 0,68 lei/kWh (…) De asemenea, am crescut plafonarea la 0,31 lei/kWh și am aplicat o compensare de 40 la sută la gaze naturale, astfel încât prețurile finale să fie mai mici. În plus, măsurile PSD au vizat și creșterea volumelor de consum atât la electricitate, cât și la gaze pentru ca 90 la sută dintre cetățeni să beneficieze de prețuri scăzute, spre deosebire de doar 20 la sută ca până acum”, mai scrie președintele PSD.
Potrivit lui Marcel Ciolacu, ,,propunerile PSD, agreate de întreaga Coaliție, trebuie să fie adoptate cât mai repede prin ordonanță de urgență de către Guvern, astfel încât să fie aplicate de la 1 februarie (inclusiv la factura din ianuarie)”.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, luni seară, după ședința coaliției, că s-a ajuns la un acord, astfel încât să existe o plafonare a prețurilor la energie și gaz, de la 1 februarie. De asemenea, limitele în care trebuie să se încadreze consumatorii vor fi majorate, iar facturile care au fost emise greșit vor fi refăcute.