FOTO | 32 de ani de la Revoluția din 1989. Cine sunt buzoienii care s-au jertfit pentru libertate

Revoluția Română a debutat la data de 16 decembrie 1989, în urma protestelor izbucnite la Timișoara, ca răspuns la încercarea autorităților comuniste locale de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Acesta făcuse comentarii critice la adresa regimului în mass media internațională, tratate de oficialii comuniști drept declarații antiromânești. Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare, iar mulți trecători s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasă.

Revolta mută a oamenilor a căpătat voce prin timișo­reanul Dan Zăgănescu, care se urcă pe un tramvai și strigă „Jos Ceaușescu!”. Mișcarea ia amploare, iar oamenii se unesc pentru un țel comun, acela de a suprima regimul soscialist. Aceștia vandalizează Comitetul Județean de Partid Timiș, de unde au aruncat pe fereastră documentele partidului, broșurile de propagandă, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii comuniste. Autoritățile ripostează cu gaze lacrimogene, jeturi de apă și focuri de armă. Vestea Revoluției se duce repede în țară, prin radiourile interzise publicului român Radio Europa Liberă și Vocea Americii, ascultate pe ascuns, iar manifestațiile se extind în mai multe orașe, precum Arad, Sibiu, Târgu Mureș, Reșița, Brașov, Alba Iulia.

Întors din Iran pe 20 decembrie 1989, Nicolae Cea­ușescu găsește țara într-o debandadă totală. Pe 21 decembrie, acesta convoacă o adunare populară, menită să preaslăvească societatea socialistă și face o serie de promisiuni muncitorilor, făgăduin­­­du-le un trai mai bun. Timidele încercări de a calma populația participantă, venite din partea din partea dictatorului, sunt i­neficiente, iar manifestația se transformă în război. Oamenii încep să strige sloganuri anticomuniste și anticeaușiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceaușescu, cine ești/Criminal din Scornicești”.

Protestatarii – neînarmați și neorganizați – au fost întâmpinați de soldați, tancuri, TAB-uri, ofițeri ai USLA (Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă) și ofițeri de Securitate îmbrăcați în haine civile. Forțe numeroase și variate fuseseră mobilizate pentru arestarea protestata­rilor din Piața Romană și Piața Universității. Erau prezenți subofițeri de la FOI (Formațiunile de Ordine și Intervenție) ale Miliției, trupe de Securitate (Comandamentul Trupelor de Securitate), elevi ai Școlii de Securitate de la Băneasa, elevi ai Academiei Militare, militari MApN. Toate aceste forțe aveau la dispoziție mijloace de intervenție letale și neletale. Se trăgea asupra mulțimii de pe clădiri, străzi laterale și din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împușcare, înjunghiere, maltratare, strivire cu vehiculele armatei. Vestea înăbușirii în sânge a demonstrațiilor din ziua precedentă a ajuns, în scurt timp, la toată populația Bucureștiului. Mulți dintre supraviețuitorii măcelului din zona centrală a orașului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate.

Soții Ceaușescu au încercat să fugă și să recapete controlul asupra țării, dar era prea târziu. Au fost arestați, condamnați printr-un proces-spectacol, ținut în pur stil stalinist, cu verdict trasat dinainte și sacii de învelit cadavre aduși în fața lor. Au primit pedeapsa capitală și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea nedreptăților față de popor. Fiindu-i prezentată opțiunea execuției separate, Elena Ceaușescu a afirmat: „Împreună am luptat, să murim împreună!”. Aceștia au fost legați la mâini, lucru față de care au protestat vehement. În drum spre locul execuției, Nicolae Ceaușescu a remarcat: „Puteam fi împușcați fără mascarada asta!”, apoi a strigat: „Moarte trădătorilor!” și a intonat câteva versuri din „Internaționala”.

Cum a debutat Revoluția la Buzău. Unitățile militare, adevărate câmpuri de luptă

În seara zilei de 22 decembrie 1989, începeau luptele de stradă din Buzău, în urma cărora 25 de buzoieni aveau să moară, atât revoluționari, cât și oameni simpli, surprinși în schimbul de focuri. Alți 22 aveau să moară în București, Brașov, Hunedoara, Târ­goviște și Timișoara. Cei mai mulți buzoieni au murit răpuși de rafalele celor care au primit arme, destul de numeroși, majoritatea sub influența băuturilor alcoolice, dar și a militarilor în termen, slab instruiți, care fuseseră trimiși la muncile câmpului în locul instrucției. Pe fondul isteriei create în acele zile, cum că teroriștii au fost activați pentru a apăra regimul Ceau­șescu, militarii trăgeau în tot ce li se părea suspect. La fa­brica de mase plastice, Chi­mica, muncitorii din cadrul gărzilor patriotice instalaseră o mitralieră și, tot sub influența băuturilor alcoolice, trăgeau în toate autovehiculele ce păreau suspecte.

Aproape toți milițienii și securiștii buzoieni au fost ținuți sub pază militară la sediul actualului IPJ Buzău pentru a fi protejați de cei care ar fi considerat de cuviință să își facă singuri dreptate pentru o anumită injustiție săvârșită de oamenii legii împotriva lor. De altfel, „după ce au fost lăsați să plece acasă, câțiva securiști buzoieni și-au găsit locuințele sparte, semn că persoane le vizitaseră domiciliile pentru a se răzbuna. Familiile milițienilor și ale securiștilor aveau acces doar până la poarta sediului Miliției, însă le trimiteau mâncare și haine de schimb prin militarii care stăteau de pază. Au fost eliberați în jurul Anului Nou”, scrie adevarul.ro.

În municipiul Buzău, cele mai intense lupte s-au dat în Bariera Ploiești, unde s-a tras dinspre Cimitirul Eroilor spre unitatea militară, iar militarii au răspuns pe măsură. „S-a tras spre unitatea militară din zona podului Drăgaica chiar și dintr-o locomotivă staționată în Depoul CFR. În altă zi, un individ în uniformă de milițian a tras cu pistolul în direcția  militarilor din unitate. După câteva secunde, a dispărut. Din fericire, gloanțele trase de bărbat nu au atins pe nimeni dintre cei prezenți în curte. Un alt individ se afla pe acoperișul blocului Olimpic. Era îmbracat cu o geacă neagră. A tras în noi timp de câteva minute, apoi  s-a făcut nevăzut”, povestește un militar buzoian care se afla în unitate în acele zile de foc, pentru adevarul.ro.

Pe 25 decembrie au fost schimburi dure de focuri între unitatea de transmisiuni și o alta, din zona aerodromului. Au murit atunci maistrul militar Dumitru Alexandru, sergentul major Vasile Antemir și geodezul Nicolae Cristea. Printre cei uciși fără vină s-a numărat și Maria Tătăranu, în vârstă de 59 de ani, asistentă medicală la Ambulanța Buzău. Aceasta a fost împușcată de militari în termen în abdomen, la intrarea în unitatea militară de transmisiuni din Bariera Ploiești, în ambulanța cu care mergea să ia răniții.

Un alt front al Revoluției, cu urmări dramatice, a fost și unitatea militară de bruiaj electronic din Crâng. Maiorul Gheorghe Iacob a fost împușcat cu o rafală de mitralieră de către căpitanul Alexandru Scriba, care a vrut să preia comanda unității și a fost ucis ulterior. În schimbul de focuri din unitate a murit și subofițerul Vasile Voican.

Palatul Comunal, scena unor atacuri sângeroase

Revoluționarii din Palatul Comunal s-au luptat cu teroriștii ascunși în Tribunal, dar și în puncte-cheie din Piața Dacia. Armata a sărit în ajutorul revoluționarilor cu TA­B-uri și tancuri, iar în dimi­neața zilei de 23 decembrie, se vedea fumul venit dinspre Tribunalul Buzău, unde fusese incendiată arhiva.

Un caz notoriu este cel al lui Vasile Apostol, de 53 de ani, operator chimist la Romcarbon, care pe 24 decembrie a fost împușcat cu 18 gloanțe. Fusese omorât de un căpitan de securitate, Olteanu, convertit atunci în ofițer de gărzi patriotice și care a fost condamnat, ulterior, la 22 de ani de închisoare.

Și Aurel Toader, de 39 de ani, a fost ucis de un căpitan de securitate, precum și Nicolae Zaharia, angajat la Oficiul Județean de Turism Buzău, care a fost găsit fără suflare, cu patru gloanțe în cap, fiind ucis de un locotenent major de armată, identificat ulterior. Constantin Voinea, de 33 de ani, matrițer la Contactoare, a fost împușcat în torace de căpitanul de securitate Radu Gheorghe, care l-a împușcat și pe Anton Baltac, un tractorist de 28 de ani. Acesta a murit după ce un glonț i-a intrat în gât, iar ucigașul a primit nouă ani de pușcărie.

Un episod al Revoluției, învăluit încă în mister, a avut loc pe 24 decembrie, în zona Episcopiei. În urma unui schimb de focuri, căpitanul de armată Dorin Hagimă, de 45 de ani, a fost împușcat în cap de o patrulă a miliției. În același loc și-a găsit sfârșitul, tot în urma unei rafale de mitralieră trasă de milițieni, și locotenentul de securitate Săndel Marin.

Alți buzoieni, militari sau studenți, se sacrificau pe meleagurile altor județe. Numai în luptele de la Aeroportul Otopeni au murit cinci buzoieni: Grigore Florin, militar în Târgoviște, parașutiștii Traian Ilieș și Laurențiu Purcherea, și elevii de la Câmpina Cătălin Pătulea și Viorel Samoilă. Televiziunea Română este un alt punct de pe harta Revoluției, unde numeroși buzoieni și-au dat viața. Râmniceanul Costel Dan a fost împușcat în timp ce urca un rănit într-o salvare. Daniela Fercu a murit la vârsta de 25 de ani, împușcată în tâmplă. La fel a murit și Petre Caraliu, care plecase să apere televiziunea. Pe troița ridicată acolo se mai află numele unui alt buzoian, Stănică Vâlculescu, mecanic la uzinele 23 August.