Sport

Certificatul verde, obligatoriu și în fotbal!

Și fotbalul românesc se aliniază restricțiilor severe care intră în vigoare de astăzi în contextul exploziei numărului de infectări zilnice cu Covid-19. Federația a luat decizia de a nu mai permite jucătorilor să evolueze decât pe baza certificatului verde. În aceste condiții, fotbaliștii care nu s-au vaccinat sau nu au avut virusul în ultima perioadă vor trebui să se testeze înainte de fiecare meci. De fapt, decizia a intrat în vigoare începând cu meciu­rile din week-end-ul trecut, când niciun fotbalist n-a mai putut intra pe teren fără dovada certificatului verde, care se obține în urma vaccinului împotriva Covid-19 sau a trecerii prin boală ori a realizării unui test.

Certificatele obținute în urma testării rapide sunt valabile 24 de ore, iar cele pentru testul RT-PCR au o valabilitate de 72 de ore. ,,Echipele vor trimite la FRF și, pentru Liga 1, la LPF, un tabel cu componenții clubului care au fost testați RT-PCR sau prin test antigen rapid pentru COVID-19. Acesta trebuie să conțină numele, prenumele, funcția, data recoltării testului, tipul de test efectuat și rezultatul. De asemenea, trebuie trimis și un document cu buletinele de analiză scanate, precum și deciziile DSP în urma eventualelor anchete epidemiologice. Acest model de informare se va menține pe toată durata competiției. Suplimentar față de cele de mai sus, vor fi prezentate documentele aferente fiecărei persoane din delegația unei echipe (staff + jucători + alți oficiali) la fiecare meci disputat de echipa respectivă. Astfel, pentru jucători, Certificatul Verde (QR code) trebuie să fie ane­xat carnetului de joc (la fel ca și viza medicală – condiție pentru dreptul de joc), arbitrul având obligația verificării acestor documente. Pentru evitarea oricărui dubiu, doar în situația jocurilor la care participă jucători minori (exceptați de la testare), obligația prezentării QR Code-urilor se aplică doar pentru membrii delegației (staff + jucători + alți oficiali) majori”, se arată pe site-ul Federației Române de Fotbal. Divizionara secundă FC Buzău și cele două formații din Liga a 3-a, Metalul și CSM Rm. Sărat sunt echipele buzoiene obligate să se supună noilor reguli.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker