Actualitate

Armata a 2-a, pepinieră de politicieni

Nu se întâmplă frec­vent, dar din când în când politicienii folosesc armata drept resursă pentru funcții guvernamentale sau de înaltă administrație. Astfel că atrag în rândurile lor militari, în special de rang înalt, dată fiind încrederea cetățenilor în armată.

Spre exemplu, în Statele Unite, ideea că un fost ofițer ar putea să intre în politică este un lucru banal și are ca scop valorificarea experienței câștigată de un mi­li­tar de carieră, chiar și după ce acesta trece în rezervă. Or, dacă vorbim despre un general de armată, interesul este cu atât mai mare.

Nicolae N. Roman, doctorat în Artă militară și specialist în Relații publice

Spre exemplu, un ge­ne­ral de armată în retragere a obținut un mandat de deputat de Buzău pe listele Alianței pentru Unirea Românilor. Gene­ralul-maior (rtr.) prof. univ. dr. Nicolae N. Roman s-a născut la 18 aprilie 1956 în comuna Dobroteasa, ju­dețul Olt. Generalul Roman a absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” de la Breaza, cu diplomă de merit din partea Ministerului Învățământului, iar în 1978 și Școala Militară de ofițeri activi „Nicolae Băl­cescu” de la Sibiu, arma infanterie, ca șef de promoție. A fost primul elev din istoria Armatei Române care a purtat gradul de plutonier adjutant.

 

În perioada 1978-1985, a fost încadrat succesiv în calitate de comandant pluton și comandant companie elevi infanterie la Școala Militară de ofițeri activi „Nicolae Bălcescu”. În 1982, a frecventat cursul de comandanți de companie la Făgăraș. Din 1985 până în 1987, a urmat, la Academia Militară din București, Facultatea de Arme întru­nite, Tancuri și Auto. După absolvirea Academiei Mi­li­tare, în anul 1987, a fost numit comandant al Bata­li­onului 1 Infanterie din Re­gimentul 32 Mecanizat „Mircea” de la Timișoara, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1991. În perioada 1991-1997, a fost încadrat la Cabinetul ministrului Apă­rării Națio­nale.

În aceeași perioadă, și-a îmbogățit cunoștințele absolvind mai multe cursuri: curs postuniversitar de perfecționare în conducerea marilor unități operative din Trupele de Uscat, la Colegiul de Comandă și Stat Major al Academiei de Înalte Studii Militare, București; curs postuniversitar la Universitatea București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea relații publice; cursul lung de limba engleză desfășurat la Baza Borden, Ontario, din Canada.

În anul 1997, a obținut titlul de doctor în Științe militare, specialitatea Artă militară. Din 1997 până în 1999, a fost încadrat ca ofițer 1 și ofițer specialist în Direcția Planificare Strategică și Control Armamente din Statul Major General. În 1999, a fost promovat în funcția de comandant de brigadă. A comandat Brigada 7 Mecanizată „Grivița”, în Negoiești, județul Prahova, unde a funcționat până în 2001, când a înființat și comandat, până în 2002, prima brigadă logistică din Armata Română, Brigada 1 Logistică, în Ploiești.

Legătura generalului Nicolae Roman cu Buzăul începe în 2002, unde, până în 2007, a fost șef de Stat Major la Comandamentul 2 Operațional Întrunit „Ma­reșal Alexandru Averescu” care, în 2008, se transformă în Comandamentul Operațional Întrunit „Ma­reșal Alexandru Ave­rescu”, iar în aprilie 2010 în Comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, structură pe care o comandă în perioada iulie 2010-ianuarie 2011, fiind al doilea comandant al Diviziei 2, mare unitate a Armatei României care are în subordine unități de pe latura de est a țării, până la Marea Neagră.

În 2012, Nicolae Roman a candidat la Primăria București din partea partidului PRODEMO și se pre­zenta într-o emisiune de la Giga TV ca fiind un om ca­re vine „dintr-o meserie foarte exactă, care se chea­mă Armata”. Roman spu­nea, în 2012, că de­mocrația „abia se înfiripă în România, fiind abia la început”. Roman a mai declarat că „a avut onoarea” să fie la Timișoara în 1989. Numele generalului Nicolae Roman este legat de episodul în­cercărilor sângeroase de înăbușire a Revoluției din 1989, în Timișoara, deși nu există date concrete despre implicarea sa în represiune.

La alegerile parlamen­tare din 6 decembrie a des­chis lista pentru Camera Deputaților a Alianței pentru Unirea Românilor de la Buzău, voturile obținute de formațiune asigurându-i un mandat de deputat.

„Generalul deșertului”, bună reputație printre partenerii americani

Senator de Dolj, dar pe listele PNL, a devenit și cel de-al treilea comandat al Diviziei 2. Generalul Nicolae Ciucă, ministru al Apărării în Guvernul Orban și premier interimar în acest moment, desemnat de președintele Klaus Iohannis, al cărui nume a fost vehiculat pentru funcția de prim-ministru al viitorului cabinet, i-a succedat în funcție lui Nicolae Roman, aflându-se la comanda fostei Armate a 2-a din ia­nua­rie 2011 până în ianuarie 2014, când a fost numit la comanda Statului Major al Forțelor Terestre.

De la 1 ianuarie 2015 până pe 29 octombrie 2019 a fost șeful Statului Major al Apărării. În data de 28 octombrie 2019 a fost trecut în rezervă, iar după câteva luni în care a fost consilier al președintelui Klaus Iohannis, în data de 4 noiembrie 2019 a preluat mandatul de ministru al Apă­rării. Actual premier inte­rimar, Nicolae Ciucă, cunoscut și ca „generalul deșertului”, are o reputație bună în cadrul partene­rilor ame­ricani, care, de altfel, i-au oferit mai multe distincții și decorații.

Născut pe 7 februarie 1967 în localitatea Plenița, județul Dolj, Nicolae Ciucă a absolvit Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova în 1985, iar apoi Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu în 1988. Potri­vit MApN, între 1993 și 1995, Ciucă a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, specialitatea Arme întrunite. În 2003 obține titlul de doctor în Științe militare, iar mai apoi ur­mează o serie de cursuri militare în SUA.

Începând din mai 1996 până în mai 1997, Nicolae Ciucă a fost ofițer de stat major în cadrul misiunii UNAVEM III, Angola, apoi, în perioada mai 1997-noiembrie 1998, a fost ofițer de stat major în Biroul operații și pregătire pentru luptă, Brigada 2 Mecanizată „Rovine”, Craiova. A fost comandant al Componentei Terestre la Exercițiul multinațional „Blue Danube 2000” din noiembrie 1998 – februarie 2001, ca șef de Stat Major al Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Ba­sarab”, Craiova. Între anii 2001 și 2004, Nicolae Ciucă a fost comandantul Bata­li­onului 26 Infanterie („Scorpionii Roșii”), cu care a participat la Misiunea Endu­ring Freedom I, Afganistan (2002-2003), și Antica Babilonia, Irak (2004).

Pentru rezultatele obți­nute de-a lungul carierei, „generalul deșertului” a pri­mit mai multe distincții și decorații, unele dintre acestea oferite de către par­tenerii americani – Medalia pentru Merit, SUA, și Medalia de Onoare a For­țelor pentru Operații Speciale ale Statelor Unite ale Americii. Pro-atlantist convins, Nicolae Ciucă a fost centrul unui scandal politic major între preșe­din­tele Iohannis și Partidul Social Democrat condus de Liviu Dragnea, când ministrul Apărării din acel moment, Gabriel Leș, a încercat să-l schimbe din funcție. Preșe­dintele i-a prelungit cu un an mandatul, prin decret care a fost contestat de Leș în justiție, iar instanța i-a dat dreptate ministrului.

Al treilea general de la comanda Diviziei 2 care a luat calea politicii

Tot calea politicii cu o ascensiune notabilă, înche­iată după numai doi ani însă, a luat-o și cel care a preluat comanda marii unități de la Buzău de la generalul Nicolae Ciucă. Petrică Lucian Foca, general în re­zer­vă, a comandat Divizia 2 din ianuarie 2014 până în mai 2017.

După patru luni de la predarea comenzii Diviziei 2 Infanterie Getica pentru a prelua comanda Forțelor întrunite, generalul Petrică Lucian Foca s-a hotărât să treacă în rezervă, nu înainte însă de a fi înaintat în grad. Ulterior, susținut de PSD, generalul Foca a fost numit consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Mihai Tudose. Un an mai târziu, este angajat în Consiliul Județean Buzău în Compartimentul achiziții publice, funcție care a permis detașarea ca subprefect al Buzăului. În iunie 2019, Lucian Foca și-a dat demisia din funcție, în locul său fiind numit actualul prefect Leonard Dimian. În august a demisionat și din funcția de la Consiliul Ju­dețean.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker