Sport

De ce este unic în România stadionul de atletism din Buzău

Președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea, a vizitat zilele trecute stadionul de atletism din Buzău, unde lucrările au intrat în linie dreaptă, iar forul atletic român a anunțat detaliile tehnice ale unei veritabile „bijuterii”. Bază spor­tivă dedicată exclusiv acestui sport, construcția noului stadion de atletism este o premieră în România, printre dotări numărân­du-se o linie dreaptă cu nouă culoare, unicat în țara noastră, dar și o pistă cu opt culoare, realizată după standardele World Athletics și certificată IAAF. Lucrările la stadionul de atletism au început în această primăvară. Pista de asfalt este deja turnată, urmând să fie acoperită cu suprafața sintetică în momentul când vremea o va permite. În condiții normale, inaugurarea este estimată a avea loc în luna septembrie. Pentru pregătirea competițiilor, au fost deja achiziționate toate echipamentele și dotările tehnice necesare, iar Asociația Județeană de Atletism face deja pregătiri pentru înființarea unei comisii de arbitri și pentru cooptarea în echipă a unor tehnicieni care să fie instruiți în menținerea cronometrajului electronic. După momentul inaugurării, stadionul va fi folosit atât de atleții profesioniști, cât și de pasionații de alergare și sport.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker