Actualitate

Măsuri la nivelul județului pentru organizarea ședințelor de consiliu local/județean prin mijloace electronice

UAT-urile din județ trebuie să țină ședințele de consiliu local prin mijloace electronice. Prefectul Județului Buzău a transmis către toate administrațiile publice locale o adresă cu privire la desfășurarea ședințelor de consiliu local/ județean sau ale comisiilor de specialitate ale acestora, în concordanță cu cerințele actelor normative specifice, emise în perioada stării de urgență. Circulara prefectului Leonard Dimian recomandă ca la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale să se instituie măsuri menite să restricționeze activitățile care presupun participarea unui număr mare de persoane, plecând de la regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local/județean, care poate fi modificat, conform recomandărilor Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin adăugarea următorului paragraf: ”în situații excepționale, constatate de către autoritățile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, actele de terorism și alte situații care fac imposibilă prezența consilierilor locali la locul desfășurării ședințelor consiliului local, ședințele consiliului local sau ale comisiilor de specialitate se desfășoară prin mijloace electronice în baza unei proceduri aprobate cu celeritate prin hotărâre a consiliului local, cu majoritate simplă. Rezultatele votului vor fi consemnate de către secretarul general al unității administrativ teritoriale în procesul verbal al ședinței”.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a luat măsuri pentru activarea de urgență, la nivelul liniilor de competență ale Instituției Prefectului, a condițiilor tehnice pentru susținerea de radioconferințe sau videoconferințe, după caz, cu instituțiile membre ale Colegiului Prefectural, conducătorii UAT- urilor din Buzău și structurile MAI.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker