Actualitate

Urmărire ca-n filme pe străzile din Poșta Câlnău / Distracția unor tineri s-a sfârșit cu dosar penal

Urmărire ca-n filme miercuri pe străzile din Poșta Câlnău. Doi tineri din Poșta Câlnău au pus miercuri poliția în alertă după ce unul despre care se știa că nu deține  permis de conducere a fost surprins de oamenii legii la volanul unei mașini. Imediat, polițiștii au pornit în urmărirea lui și după câteva minute au reușit să  tragă mașina pe dreapta pe DJ220.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că mașina aparține unui alt localnic, de 18 ani, care a încredințat autoturismul prietenului său pentru a-l conduce pe drumurile publice, deși cunoștea faptul că acesta nu posedă permis de conducere auto. Din verificări a reieșit că și proprietarul, care de asemenea nu figura în evidența ­po­sesorilor de permis de conducere, ar fi șofat în cursul aceleiași zile pe raza localității Sudiți. După isprava de miercuri, tinerii s-au ales cu dosare penale pentru săvârșirea infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără  permis de conducere auto și încredințare, fapte prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. (1), respectiv alin. (3) din Codul penal, cercetările fiind continuate de polițiștii Postului de poliție comunal Poșta Câlnău.

Și un șofer în vârstă de 26 de ani, din Balta Albă, s-a ales tot miercuri cu dosar penal, după ce un echipaj al poliției rutiere care acționa pe raza municipiului Râmnicu Sărat l-a oprit pentru control și a stabilit, în urma testării alcooltest, că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan (0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Printre celelalte ­nere­guli constatate în trafic s-au numărat și depășirea regimului legal de viteză (25), nepurtarea centurii de siguranță (17) sau abateri privind circulația pe drumurile publice săvârșite de pietoni și căruțași (15).

În categoria celor rămași miercuri fără permis au intrat șoferii care au încălcat limitele legale de viteză (5), care „au uitat” de necesitatea regulilor privind prioritatea în tra­fic (4), care s-au angajat în efectuarea unor depășiri neregulamentare (3), care au trecut pe culoarea roșu la semafor (4), dar și pentru neprezentare la poliție în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale (1).

În total, polițiștii rutieri au aplicat miercuri 93 de sancțiuni contraven­ționale.

Un comentariu

  1. Din păcate, acum, în momente de criză apar asemenea fapte care stârnesc un val de nemulțumiri în rândul populației … Autoritățile au la îndemână acte normative date în Starea de urgență – trebuie doar ca poliția și jandarmeria să le aplice ferm… Altfel, ne așteaptă haosul !

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker