CSS Buzău a dat lovitura la Naționalele de gimnastică școlară
Clubul Sportiv Școlar Buzău a organizat, de curând, la sala proprie, Campionatul Național al Cluburilor Sportive Școlare la gimnastică artistica feminină și masculină. Competiția a fost organizată pentru a 14-a oară la Buzău, iar pentru o parte din sportivii prezenți în concurs a reprezentat o primă experiență competițională.
CSS Buzău a participat în concurs cu trei gimnaste, Ștefania Dobrinoiu, Ștefania Anastasiu și Ana Maria Stancu- și cu șapte gimnaști, printre care și Iustin Mihai Radu, component al lotului național de juniori, propunându-și să obțină zece medalii. La finalul concursului, bilanțul a întrecut toate așteptările și a plasat clubul buzoian, cu 18 medalii, printre protagonistele la acest nivel de vârstă.
Medalii de aur:
- Ștefania Dobrinoiu – sărituri, juniori 3, nivel 1
- Iustin Radu – sărituri, juniori 2, nivel 3
- Iustin Radu – sol, juniori 2, nivel 3
Medalii de argint
- Ana Maria Stancu – sărituri, juniori 3, nivel 3
- Iustin Radu – inele, juniori 2, nivel 3
- Bogdan Constantin – individual compus, juniori S, nivelul 6
- Bogdan Constantin – sol, juniori S, nivel 6
- Bogdan Constantin – inele, juniori 2, nivel 6
- Bogdan Constantin – sărituri, juniori S, nivel 6
- CSS Buzău, echipe, juniori 1, nivel 5 (Robert Burtănete, Gabriel Burtănete, Andrei Oncescu)
Medalii de bronz
- Ana Maria Stancu – bârnă, juniori 3, nivel 3
- Bogdan Constantin – cal cu mânere, juniori S, nivel 6
- Bogdan Constantin – paralele, juniori S, nivel 6
- Bogdan Constantin – bară fixă, juniori S, nivel 6
- Andrei Partal – sărituri, juniori 3, nivel 1
- Bogdan Durac – sărituri, juniori 3, nivel 1
- Ionuț Micu – sărituri, juniori 3, nivel 2
Sportivii buzoieni sunt pregătiți: Ștefania Dobrinoiu (antrenoare Camelia Mihai), Ana Maria Stancu (antrenori Tanța Pătruț și Florin Dogaru), Iustin Radu (antrenoare Gabriela Constantin), Bogdan Constantin, Andrei Oncescu, echipa de juniori 1, nivel 5 (antrenori Dragoș Bîrzu și Dumitru Vîlcu), Ionuț Micu (antrenoare Tincuța Zăinescu)