Buzăul, promovat din nou la Târgul Internațional de Turism de la Rioja
Pentru al doilea an consecutiv, județul Buzău va fi promovat la Târgul Internațional de Turism de la Rioja. Delegația Buzăului la târgul de profil spaniol, ce va fi condusă de președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, va fi formată din funcționari din aparatul de specialitate al instituției. Este a doua invitație de participare la un târg internațional de turism în Spania, prima fiind anul trecut, în perioada 4-6 mai 2018, la Bilbao, unde au fost prezentate pliante cu obiectivele turistice din Buzău, cu Sărata Monteoru, cu Vulcanii Noroioși, zona viticolă, dar și produse tradiționale gastronomice precum Cârnații de Pleșcoi, Covrigii de Buzău, Tămâioasa de Pietroasele.
Târgul de Turism „LaRit 2019”, ce va avea loc la Logrono, Regatul Spaniei, în perioada 5-7 aprilie, este cea mai importantă manifestare expozițională de profil din Țara Bascilor. Este vorba despre o expoziție internațională de turism care prezintă toate inovațiile sectorului, ultimele propuneri în rute și destinații și cele mai inovatoare alternative de petrecere a timpului liber. Principalele forme de turism preferate de spanioli sunt circuite culturale, natură și turism activ, rural, city break.
Județul Buzău este deja cunoscut în zona Rioja. Anul trecut, conducerea județului Buzău a semnat un acord de colaborare cu regiunea spaniolă, iar o delegație condusă de consulul roman la Bilbao, buzoianul Marian Popescu, și din care au făcut parte primul roman primar din Spania – Aurel Truță din Parama de Boedo, deputatul Adolfo Palacios Rodriguez și încă șase primari spanioli, a vizitat județul nostru.