Economic

7 sfaturi împotriva incontinenței urinare

Incontinența urinară reprezintă pierderea involuntară de urină și este întâlnită atât la femei, cât și la bărbați. Femeile sunt mai predispune la această afecțiune odată cu înaintarea în vârstă. Aceasta se poate manifesta diferit și poate fi incontinență de stres, incontinență continuă, incontinență de noapte etc. Indiferent de tipul său, incontinența urinară este mai mult decât o problemă medicală. Îți poate afecta stilul de viață și necesită atenție din timp.

1. Fă exerciții pentru întărirea pelvisului!

Mușchii planșeului pelvin și ai sfincterului urinar ajută la controlul urinării. Îi poți întări apelând la exerciții specifice, denumite Kegel. Practicarea acestora este simplă. Trebuie să strângi mușchii planșeului pelvin timp de 3 secunde, ca și cum ai dori să oprești fluxul urinei, apoi te relaxezi 3 secunde. Le poți realiza de 30-40 ori pe zi, stând întins, în picioare sau în șezut.

Urmează un program pentru a-ți antrena vezica urinară. Mai exact, observă și notează într-un jurnal la ce oră mergi la toaletă. Apoi, încearcă să mărești timpul dintre urinări treptat cu 15 minute. Creșterea trebuie să fie treptată pentru a reuși să te ții de acel program.

Respectă intervalul și mergi la toaletă doar după programul stabilit.

2. Ai grijă la lichidele consumate!

Este recomandat să bei cel puțin 2 litri de lichide pe zi. Dacă prea multe lichide te fac să mergi mai des la toaletă, nu renunța la ele, ci consumă-le în cantități mici de-a lungul zilei. Consumul de prea puține lichide poate duce la iritarea vezicii care va crește nevoia de a urina și frecvența urinării.

Iritarea vezicii mai poate fi provocată și de: alcool, cafea, ceai, băuturi carbogazoase, fructele acide (citricele), alimentele picante, roșiile și preparatele cu roșii, ciocolata.

Pentru a evita trezirile dese noaptea, încearcă să bei mai multe lichide în prima parte a zilei, iar spre seara, redu consumul lor. De asemenea, evită băuturile alcoolice și care conțin cofeină, pentru că te vor face să urinezi mai des. Ține cont că și unele alimente au conținut ridicat de lichide, precum supele.

3. Evită fumatul!

Fumătorii sunt mai predispuși să aibă probleme cu vezica urinară. Totodată, fumatul poate irita vezica urinară, iar tusea provocată de fumat poate agrava problemele vezicii urinare.

Încearcă să ai pe cât posibil un stil de viață sănătos!

4. Evită sedentarismul!

Și stilul de viață activ joacă un rol important pentru îmbunătățirea controlului vezicii urinare. Fă mișcare cât mai des, cel puțin 30 de minute pe zi. Poți practica un sport, merge la sală sau chiar să optezi pentru un mers mai alert.

5. Ai grijă la medicamentele pe care le iei!

Este posibil ca unele medicamente pe care le iei să îți afecteze problemele cu incontinența urinară. Printre aceste medicamente cu asemenea efecte adverse se numără: cele pentru inimă, cele diuretice, antidepresivele, sedativele, miorelaxantele (relaxantele musculare), antihistaminicele, antihipertensivele.

Dacă observi că vreun medicament din categoriile menționate mai sus și nu numai, îți creează probleme cu vezica urinară, discută cu medicul care ți-a prescris rețeta pentru a găsi o soluție în acest sens. Este posibil ca acesta să iți recomande chiar și cateterizarea vezicii urinare intermitent, pentru a ajuta cu gestionarea optimă a vezicii urinare.

6. Asigură-te că greutatea nu este un factor declanșator!

Kilogramele în plus pot juca un rol negativ în controlul vezicii urinare. Ele pot pune presiune pe abdomen și vezică și pot duce la pierderi involuntare de urină. Slăbirea și menținerea unei greutăți normale pot ajuta în cazul incontinenței urinare.

Nu trebuie să slăbești brusc sau să urmezi diete drastice. Poți pierde treptat din kilograme, iar rezultatele pozitive se vor vedea.

Dacă te confrunți cu orice problemă legată de vezica urinară, mergi la medic! Medicul este sigura persoană avizată care îți poate recomanda medicamente și poate stabili planul de tratament de care ai nevoie.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker