Economic

48 de kilometri de drum național din Buzău și Ialomița, în reabilitare

Guvernul a aprobat, joi seară, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea a 48 de kilometri de drum naţional, DN 2C km 0+000 – km 48+000, din judeţul Buzău şi judeţul Ialomiţa.

„Au fost aprobaţi următorii indicatori economici: lungime traseu: 47,575 km, lăţime platformă: 9,00 m, din care parte carosabilă 2×3,50m, reparaţii pasaj: 1 buc. Valoarea totală a investiţiei este de circa 548,7 milioane lei, iar durata de execuţie a obiectivului de investiţii este de 18 luni”, se arată într-un comunicat al Executivului. Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate, potrivit legii, precizează sursa citată.

„Realizarea obiectivului de investiţie va duce la creşterea siguranţei circulaţiei, sporirea capacităţii de circulaţie prin mărirea fluenţei traficului, îmbunătăţirea mediului înconjurător prin reducerea noxelor şi poluării fonice”, se mai arată în comunicat.

Articole similare