Politic

Ce rezultate și-au propus liberalii buzoieni să obțină pe 27 septembrie

Adjudecarea funcțiilor de primar al municipiului Buzău și de președinte al Consiliului Județean, obținerea controlului în Consiliul Local Buzău și în Consiliul Județean, eventual printr-o politică de alianțe post-electorale, dar și dublarea numărului de primari față de alegerile din 2016 (adică cel puțin 16) sunt țintele organizației județene a Partidului Național Liberal pentru alegerile locale din 27 septembrie.

Anunțul al fost făcut de președintele organizației ju­dețene a Partidului Națio­nal Liberal, deputatul Cris­tinel Romanescu, la o conferință de presă susținută vineri, în prima zi a campaniei electorale, în fața Palatului Comunal.

Romanescu – care face echipă cu medicul Adrian Zoican, candidatul PNL la funcția de primar al munici­piului Buzău – a dat drept exemplu municipii și județe cu administrație liberală, sus­ținând că a venit momentul ca, după 30 de ani de guvernare locală social-democrată, Bu­zăul să devină liberal: „Considerăm că este momentul ca buzoienii să se uite puțin în vestul României, acolo unde administrațiile liberale au arătat că este posibil să faci o adevărată dezvoltare, lucrurile să meargă așa cum ar trebui să meargă după 30 de ani în România, să poți aduce cât mai multe fonduri europene, să ai o viziune despre ceea ce ar trebui să se întâmple într-un județ, într-un municipiu reședință de județ. De fapt, bunăstarea oamenilor trebuie să capete o altă dimensiune. Nu vreau să dau exemplul județelor Bihor, Suceava, Cluj, Brașov, pentru că toți – mai ales acum, cu această pandemie – ne-am mai plimbat prin România pentru că a fost mai greu să ieșim în stră­inătate, și am des­coperit lucruri minunate, am descope­rit o altă Românie. Acea Românie vrem să o aducem și în județul Buzău prin administrații liberale, pentru că doar în acest fel poți dezvolta o comunitate, cu investiții majore în infrastructură și în ceea ce oamenii au nevoie; educație în primul rând, pentru că altfel nu vom reuși să ajungem din urmă nici măcar pe colegii noștri din alte județe, darămite să ajungem din urmă Europa. Cred că este momentul să facem această schimbare, cred că a venit momentul ca buzoienii să se gândească la acest lucru, și după 30 de ani în care Partidul Social Democrat a condus județul și municipiul Buzău, ar trebui să ia o pauză, așa cum ia o pauză și de la guvernare, să lase o administrație libe­rală să respire și să poată arăta exact așa cum ar trebui să arate dezvoltarea unui județ și a unui municipiu”, a spus Romanescu.

Echipe cu “liberali adevărați”

Liderul liberal buzoian, care este și candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean, a spus că echipele pe care organizația județeană a Partidului Națio­nal Liberal le propune alegătorilor din Buzău sunt formate din „liberali ade­vărați”; mai mult, spune acesta, organizația buzoiană se poate lăuda cu faptul că nu a adus pe liste niciun primar „de import”: „Din punctul nostru de vedere, avem echipe bune, și chiar foarte bune, cu libe­rali ade­vărați; cred că suntem printre puținele județe din România în care nu putem fi acuzați că am atras oameni de la alte partide, și cu atât mai mult de la PSD. Suntem filiala care nu am importat niciun primar – din contră, am pierdut un primar care a plecat la PSD (Vasile Gheorghe din Ghergheasa, n.r.) -, deci lucrurile sunt foarte clare din acest punct de vedere, dar ne-am reconsiderat toate echipele și astăzi suntem pregătiți să luptăm și să avem o campanie electorală așa cum trebuie dusă și să încercăm să îi lămurim și să le arătăm buzoienilor că PNL merită să fie ales pe 27 septembrie, și în administrațiile locale, și la județ”, a mai spus deputatul Cristinel Romanescu, candidatul PNL Buzău la funcția de președinte al Consiliului Județean.

„Ținta pentru alegerile locale din anul acesta este cel puțin să dublăm nu­mărul de primari pe care i-am avut în 2016 (opt primari PNL aleși în urmă cu patru ani, n.r.) și, bine­înțeles, să câștigăm cât mai mulți consilieri și, de ce nu, printr-o alianță posibilă în Consiliul Județean, să avem controlul acestuia; iar dacă lucrurile fun­cționează foar­te bine în fiecare localitate, și mai ales în localitățile mari, acolo unde numărul de voturi este foarte mare, chiar și Consiliul Județean să fie câștigat de PNL. Bineîn­țeles că, la Consiliul Local Municipal nu avem o altă opțiune decât să câștigăm, atât timp cât ne dorim să câștigăm Primăria Municipiului Buzău”, a mai spus Romanescu.

Un comentariu

  1. Din pacate pentru PNL Buzau, romanescu este mai psd-ist decat multi purtatori de carnet Psd

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker