Actualitate

2022, an atipic pentru Pașapoarte și Permise – Înmatriculări

2022 a venit cu un volum mare de muncă pentru Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Buzău. Contextul internațional, care a generat un flux de cetățeni dornici să-și întocmească pașapoarte, a făcut ca angajații să lucreze suplimentar, inclusiv în zile nelucrătoare, precum și în cadrul unui program de lucru extins în perioade în care s-a impus acest lucru.

„Anul 2022 a fost o provocare pentru întreaga echipă a Serviciului de Pașapoarte Buzău, având în vedere că volumul de activitate a fost dublu față de anul precedent. Măsurile dispuse au vizat în permanență creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor, iar datorită profesionalismului și implicării tuturor lucrătorilor, s-a reușit soluționarea cererilor, fără excepție, cu operativitate și în condiții cât mai accesibile și transparente pentru solicitanți”, a declarat comisar-șef de poliție Beatris Comănescu, șeful Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Buzău.

Aproape 34.000 de cereri pentru eliberarea pașapoartelor au fost depuse în Buzău, în anul 2022, față de circa 17.700 în anul 2021. Deși volumul de activitate pe segmentul de preluare documente și eliberare pașapoarte a înregistrat o creștere fără precedent, în perioada martie-octombrie 2022, buna pregătire profesională a lucrătorilor, implicarea acestora, precum și măsurile organizatorice dispuse, au dus la rezultate foarte bune.
S-a reușit preluarea tuturor cererilor cetățenilor în timp util pentru aceștia și soluționarea cererilor într-un termen foarte scurt de la înregistrare, fără a se înregistra, în decursul anului, nici o reclamație sau sesizare, cu privire la activitatea Serviciului de Pașapoarte sau a vreunui lucrător al acestui departament.

„Serviciul Pașapoarte a devenit un etalon al administrației în județul Buzău, al respectului față de oameni. Cu organizare și empatie, au venit și rezultatele și mai ales feedback-ul de la cetățenii care au ajuns la acest serviciu în anul 2022. Nu a fost un an ușor, dar toate examenele au fost trecute cu brio. Summa cum laude din partea prefectului, vă felicit și vă doresc să continuați la aceeași altitudine”, este mesajul transmis de prefectul județului Buzău.

Nici la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău lucrurile nu au stat mai bine, mai ales că buzoienii ajunseseră să aștepte și trei luni pentru înmatricularea autovehiculelor. În decursul anului trecut, la Compartimentul Înmatriculări și Evidența Vehiculelor Rutiere s-au realizat peste 22.000 de înmatriculări/transcrieri, aproape 5.500 de radieri, au fost emise 23.515 certificate de înmatriculare și aproape 1.500 duplicate certificate de înmatriculare, precum și 5.879 de autorizații pentru circulația provizorie.

Numărul operațiunilor indică o scădere față de anul 2021, cauza principală fiind faptul că toate documentele emise de autoritățile publice și-au prelungit valabilitatea cu 90 de zile pe toată durata stării de alertă, precum și cu 90 de zile după expirarea acestei date, respectiv până la data de 6 iunie 2022.

Pe de altă parte, în decursul anului trecut, au fost examinate, la proba teoretică, în vedere obținerii permisului de conducere 13.411 persoane, 6677 fiind admise, cu un procent de promovare de 49.79 la sută.  La proba practică, au fost examinate 13.069 de persoane, fiind admise 5537 de persoane, cu o promovabilitate de 42.37 la sută. Numărul deținătorilor de permise de conducere din județul Buzău a ajuns la 152.531.

Și în anul 2023 provocarea de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău rămâne completarea resursei umane, astfel încât termenele la care se realizează operațiunile să ajungă la intervale rezonabile, precizează responabilii Instituției Prefectului.

Articole similare