La 11 martie 2024 s-au împlinit 20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid, soldate cu 192 de morţi, între care 16 români, şi peste 2.000 de răniţi, între care 171 români. Zece bombe au explodat la Madrid şi în suburbiile sale la bordul a patru trenuri care se îndreptau spre gara madrilenă Atocha. Scenariul terorii a fost orchestrat cu 12 rucsacuri încărcate cu peste 100 de kilograme de explozibil dispuse în trenuri.
Prima explozie s-a produs în trenul care venea de la Gua-dalajara şi intra în gara Atocha din centrul Madridului în jurul orei locale 7.39, urmat la doar câteva secunde de alte explozii la un tren care sosea din direcţia Alcala de Henares. La ora 7.40, la staţia Santa Eugenia, situată în cartierul mărginaş Villa de Vallecas, o altă explozie s-a produs în trenul cu navetişti care venea din direcţia Alcala de Henares. Cu câteva secunde înainte ca uşile să se deschidă, o altă bombă plasată în acelaşi tren a explodat, aruncând în aer vagonul trei.
Coşmarul a continuat la ora locală 8.00, în staţia Pozo del Tio Raimundo, în zona de sud-est a capitalei, când alte două bombe au explodat într-un alt tren care venea tot din gara Alcala de Henares. În total, zece bombe au explodat în cele patru trenuri, dar în afară de acestea, artificierii poliţiei au procedat la explozia controlată a altor trei dispozitive explozive.
Atentatele s-au soldat cu 192 de morţi, dintre care 41 au fost cetăţeni străini, 16 fiind români. Numărul total al persoanelor rănite s-a ridicat la 2.084, potrivit sentinţei din procesul desfăşurat în 2007 la Audienţa Naţională. Dintre răniţi, 171 erau români, potrivit datelor furnizate la 10 martie 2014, de Ministerul spaniol de Interne cu prilejul comemorării a zece ani de la tragicul eveniment. În cadrul ceremoniei de omagiere, desfăşurată la Opera din Madrid, 11 dintre aceşti români au fost decoraţi cu distincţia Ordinului civil de recunoaştere a victimelor terorismului, potrivit informaţiilor furnizate de către Sonia Ramos Pińeiro, director general al Direcţiei de atenţie şi sprijin pentru victimele terorismului din cadrul Ministerului spaniol de Interne.
Livia Bogdan din Râmnicu Sărat a fost una dintre cele 16 victime de cetăţenie română. 11 martie 2004 părea pentru Livia o zi normală. S-a trezit de dimineaţă şi a plecat împreună cu iubitul ei către gară, ca să ia trenul spre serviciu. Lucra de un an ca baby âsitter. Din păcate, acesta a fost ultimul său drum, pentru că avea să moară în atentatul terorist din gara Atocha. Părinţii Liviei, aflaţi şi ei în Spania, au sperat până în ultima clipă că fiica lor trăieşte. „Tocmai plecam la serviciu şi am auzit în maşină ştirile despre atentat. Abia după două-trei zile am găsit-o”, declara pentru „Adevărul” Liviu Bogdan, tatăl Liviei.
Mama şi fratele Liviei au găsit un supravieţuitor la gară, care le-a povestit că a văzut-o pe Livia cum cobora din tren, a căzut pe line, a încercat să se târască şi a murit sprijinită de un stâlp. „Zile întregi cât am căutat-o am sperat că trăieşte, că poate a pierdut telefonul dar când consulul mi-a dat geanta şi abonamentul mi-a zis că Livia e moartă”, mărturiseşte Elena Bogdan, mama victimei.
După tragedie, membrii familiei Liviei s-au distanţat, pentru că fiecare suferea în el şi nimeni nu mai avea curajul să vorbească despre tragedia care i-a marcat pe viaţă. Au continuat să muncească în Spania o vreme, după care, rând pe rând, s-au întors acasă, la Râmnicu Sărat.
Livia Bogdan a ajuns în Spania în ianuarie 2002, la 25 de ani. Toată familia ei era acolo, părinţii, fratele şi sora geamănă. A hotărât şi ea să plece, ca să-şi facă un viitor mai bun. După ce a ajuns în Spania, viaţa parcă i se schimbase: s-a angajat ca babysitter, câştiga destul de bine şi cunoscuse un spaniol cu care urma să se căsătorească. „De când a venit în Spania îi mergea foarte bine. Şi-a găsit imediat de muncă şi îl cunoscuse pe Juan, un spaniol care stătea în acelaşi bloc în care lucra ea şi era foarte îndrăgăstită de el”, declara Elena, sora geamănă a Liviei, pentru sursa citată.
În seara dinaintea nenorocirii, Livia a ieşit în oraş, a făcut cumpărături şi a chemat toţi prietenii şi iubitul la ea acasă. Era însă foarte tristă şi retrasă, închisă în ea. „Îmi aduc aminte că sunase pe toată lumea să vină şi nu mai ştia ce să mai pună pe masă. Cumpărase de toate, dar ea era foarte tristă. Toată lumea vorbea cu ea, dar se vedea că are ceva şi nu vrea să spună. La momentul acela nu am înţeles-o, dar după aceea mi-am dat seama că avea o presimţire că se va întâmpla ceva rău”, a povestit Elena.
