Actualitate

DOCUMENT / 18,1 milioane de lei pentru primăriile din județul Buzău

Primării din toată țara au probleme cu asigurarea finanțării pentru cheltuieli de funcționare – salarii, iluminat public şi întreţinerea acestuia, salubritate etc. -, plăți prevăzute în hotărâri judecătorești, cofinanțarea proiectelor sau asigurarea cu energie termică, motiv pentru care Guvernul a adoptat luni scoaterea din Fondul de rezervă a 924 milioane de lei.

„În contextul actualei situații economice, unitățile administrativ teritoriale se confruntă cu probleme deosebite în ceea ce privește asigurarea surselor de finanţare a cheltuielilor curente şi de capital. Astfel, nu poate fi asigurată finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public şi întreţinerea acestuia, salubritate etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică, corecții financiare, cheltuieli de capital cât şi alte cheltuieli neprevăzute”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de HG aflat pe agenda Guvernului.

Prin proiectul de Hotărâre, Guvernul va aloca suma de peste 924,3 milioane de lei din Fondul de rezervă Bugetară pentru primării din toate județele. În București, doar primăria Sectorului 6 va primi un ajutor de 2,7 milioane de lei.

Banii sunt obținuți din colectarea TVA, potrivit unei Hotărâri aflată pe agenda ședinței de luni, 19 decembrie. Sunt peste 2.800 de localități din țară care vor primi bani, iar județul Buzău se află printre primele în topul generozității guvernului cu 18,1 de milioane de lei. La Buzău vor ajunge 18,1 milioane de lei din Fondul de rezervă.

Cei mai mulți bani vor fi alocați primăriilor din municipiile județului (Buzău și Râmnicu Sărat). Câte 70 de mii de lei vor fi alocați primăriilor din orașele Nehoiu, Pătârlagele, Amaru și Pogoanele.  Cei mai mulți bani de la Guvern vor primi județele: Bihor (32,9 milioane), Botoșani (62,1 milioane), Covasna (23,6 milioane), Hunedoara (25,8 milioane), Ilfov (26,5 milioane), Alba (22 milioane), Argeș (22,5 milioane), Satu Mare (24,1 milioane), București (2,7 milioane lei). Banii vor fi folosiți pentru cheltuieli curente și de capital – adică finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate, precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public şi întreţinerea acestuia, salubritate, etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică, corecții financiare, cheltuieli de capital cât şi alte cheltuieli neprevăzute.

Vezi AICI ce primării vor primi bani de la Guvern

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker