17 plângeri penale formulate de Garda de Mediu în primele nouă luni din 2025
Și amenzi de 4 milioane lei

Garda Naţională de Mediu (GNM) – Comisariatul Judeţean (CJ) Buzău a formulat în primele nouă luni ale anului 2025 17 plângeri penale, după ce comisarii au constatat pe timpul unor controale deşeuri îngropate, fiind aplicate totodată amenzi de peste 4 milioane lei.
Potrivit GNM-CJ Buzău, în primele nouă luni ale anului 2025, au fost organizate peste 770 de controale care au vizat printre altele respectarea condiţiilor din actele de reglementare, verificarea realizării măsurilor stabilite la controale anterioare sau acţiuni împreună cu alte autorităţi.
„Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor menţionate au fost: gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor deţinute sau generate în urma desfăşurării activităţii; abandonarea de deşeuri menajere sau reciclabile în zone nepermise (…) încălcarea prevederilor HG nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor, desfăşurarea activităţii de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz fără respectarea prevederilor legale pe linie de protecţie a mediului. În urma controalelor, au fost aplicate 302 de sancţiuni contravenţionale, amenzi în valoare de 4.049.500 lei”, a transmis GNM-CJ Buzău.
În contextul dat, instituţia a formulat plângeri penale, după ce au fost constatate abateri referitoare la gestionarea deşeurilor. „Totodată, au fost formulate şi înaintate 17 plângeri penale Parchetelor din jurisdicţia instanţelor judecătoreşti din judeţul Buzău în perioada 01.01.2025 – 30.09.2025, prin care s-a solicitat identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de îngropare deşeuri”, mai informează sursa citată. (Preluare „Agerpres”)



