Actualitate

1 ianuarie 2026

Creștinii ortodocși marchează Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului și îl pomenesc pe Sfântul Vasile cel Mare, iar credincioșii romano-catolici îi celebrează pe Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu, și pe Fericitul Marian, preot martir.

  • 1432 – A murit Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432).
  • 1558 – A murit cronicarul Macarie. (n. ?)
  • 1830 – S-a născut omul politic liberal Vasile Boerescu, jurist, publicist. (m. 18 nov. 1883)
  • 1832 – S-au înfiinţat, la Iaşi, Arhivele Statului din Moldova.
  • 1838 – A apărut, la Braşov, sub direcţia lui George Bariţiu, publicaţia „Foaie literară”, devenită de la 2 iulie acelaşi an „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, supliment al revistei „Gazeta de Transilvania”.
  • 1847 – Nicolae Bălcescu a rostit, la Paris, la o adunare din noaptea de Anul Nou, discursul „Privire asupra stării de faţă, asupra trecutului şi viitorului Patriei”, în care se reafirmă drepturile şi libertăţile poporului român.
  • 1848 – A intrat în vigoare Convenţia dintre Moldova şi Muntenia privind desfiinţarea vămii dintre cele două ţări; s-a format, astfel, o singură piaţă, protejată de un singur cordon vamal.
  • 1855 – S-a născut medicul George Assaky, membru corespondent al Academiei Române (20 mart. 1890). (m. 22 apr. 1899)
  • 1861 – Conferinţa naţională românească de la Sibiu, în cadrul căreia s-au cerut recunoaşterea politică a naţiunii române, independenţa sa şi oficializarea limbii române. (1/13 – 4/16)
  • 1866 – A intrat în vigoare Legea privind introducerea în România a sistemului metric.
  • 1867 – A apărut, la Blaj, prima revistă română de filologie – „Archiva pentru filologie şi istorie”, editată de Timotei Cipariu.
  • 1868 – S-a născut prozatorul Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, membru titular (10 oct. 1918) şi vicepreşedinte al Academiei Române. (m. 14 dec. 1946)
  • 1873 – Se deschide, la Bucureşti, prima expoziţie de pictură şi sculptură, organizată de „Societatea amicilor belle-artelor”. Nicolae Grigorescu participă cu 144 de lucrări.
  • 1894 – A apărut, la Bucureşti, revista „Vatra” (până în aug. 1896), sub conducerea lui I.L. Caragiale, Ioan Slavici şi George Coşbuc.
  • 1897 – S-a născut medicul Ana Aslan, membru titular al Academiei Române (1 mart. 1974), unul dintre pionierii gerontologiei medicale mondiale. (m. 10 mai 1988)
  • 1904 – A apărut, la Cernăuţi, revista „Junimea literară”, sub conducerea lui Ion Nistor.
  • 1907 – A apărut, la Bucureşti, revista „Floarea darurilor”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.
  • 1913 – S-a născut inginerul Ştefan Bălan, membru titular al Academiei Române (21 mart. 1963). (m. 26 mart. 1991)
  • 1925 – Este înfiinţată legaţia României la Tirana.
  • 1928 – A murit Valeriu Branişte, publicist, memorialist şi om politic, membru de onoare al Academiei Române. (n. 10 ian. 1869)
  • 1928 – Înfiinţarea legaţiilor României la Societatea Naţiunilor (cu sediul la Geneva), la Cairo, Riga şi Rio de Janeiro.
  • 1929 – S-a născut prozatorul Nicolae Ţic. (m. 11 mart. 1992)
  • 1929 – S-a născut Nicolae Linca, boxer, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, Melbourne, 1956. (m. 27 iun. 2008)
  • 1934 – S-a născut actorul Gheorghe Dinică. (m. 10 nov. 2009)
  • 1939 – A apărut, la Iaşi, revista „Jurnalul literar”, condusă de George Călinescu.
  • 1939 – S-a născut poetul Emil Brumaru. (m. 5 ian. 2019)
  • 1939 – S-a născut pictorul Vasile Chinschi. (m. 28 dec. 2004)
  • 1939 – Legaţiile României de la Belgrad, Ankara şi Atena sunt ridicate la nivel de ambasadă.
  • 1942 – S-a născut actorul Ovidiu Iuliu Moldovan. (m. 12 mart. 2008)
  • 1945 – S-a născut pictorul şi graficianul Vasile Crăiţă Mândră.
  • 1945 – Trupele Corpului 7 armată încep luptele în interiorul Budapestei.
  • 1946 – Şi-a desfăşurat activitatea, la Bucureşti, Comisia Interaliată, creată la Conferinţa Miniştrilor Afacerilor de Externe de la Moscova, în vederea transpunerii în viaţă a prevederilor referitoare la România.
  • 1947 – S-a născut poetul George Virgil Stoenescu.
  • 1949 – A fost înfiinţată Filarmonica de Stat din Sibiu.
  • 1949 – S-a născut prozatorul Radu Ţuculescu. (m. 25 mart. 2025)
  • 1949 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Lingvistică, în prezent Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”; primul director: Iorgu Iordan (între 1949-1962).
  • 1954 – S-a născut Mircea Mihăieş, eseist şi critic literar.
  • 1955 – S-a născut istoricul Ioan-Aurel Pop, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (mart. 2012 – mart. 2020), membru titular (din 2010) şi preşedinte al Academiei Române (ales la 5 apr. 2018; reales la 5 apr. 2022).
  • 1967 – România devine membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI).
  • 1974 – Comunitatea Economică Europeană (Piaţa Comună) a acordat României preferinţe vamale generalizate, constând din reducerea sau suprimarea taxelor vamale la importul de produse manufacturate
  • 1981 – A intrat în vigoare Acordul privind comerţul cu produse industriale. România recunoaşte astfel de facto Comunitatea Europeană ca entitate.
  • 1996 – Şi-a început activitatea, la Bucureşti, Oficiul regional al Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie.
  • 2004 – România a devenit membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, pentru un mandat de doi ani, alături de Algeria, Benin, Brazilia şi Filipine. Mandatul începe efectiv cu reuniunea formală a Consiliului ONU din 6 ianuarie.
  • 2004 – A intrat în funcţiune Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală, înfiinţată la 1 octombrie 2003.
  • 2007 – România a fost primită ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană.
  • 2010 – Începând cu această dată, România şi-a exercitat mandatul de patru ani ca membru al Consiliului de administraţie al Programului Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului (UNEP).
  • 2011 – A murit compozitorul şi dirijorul Marin Constantin, dirijor al corului de cameră „Madrigal”. (n. 27 febr. 1925)
  • 2014 – A murit poetul Traian T. Coşovei. (n. 28 nov. 1954)
  • 2014 – A intrat în vigoare noul Cod Fiscal, care aduce o serie de modificări privind impozitarea profitului, veniturilor şi microîntreprinderilor, TVA, accize, construcţii speciale şi redevenţe.
  • 2014 – Au fost ridicate ultimele restricţii de pe piaţa muncii din UE pentru cetăţenii români.
  • 2016 – A murit actorul George Alexandru. (n. 21 nov. 1957)
  • 2019 – România a preluat, pentru o perioadă de şase luni, preşedinţia semestrială rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pentru prima dată de la aderarea la UE la 1 ianuarie 2007. Mottoul preşedinţiei române la Consiliul UE a fost „Coeziunea, o valoare comună europeană” („Cohesion, a common European value”/ „La cohésion, une valeur commune européenne”).
  • 2025 – România a aderat, de la această dată, la spațiul Schengen cu frontierele terestre. Decizia a fost aprobată la Bruxelles, 12 decembrie 2024, de miniştrii de Interne din ţările UE.

Australia

  • 1901 – Cele şase colonii autonome (New South Wales, Victoria, South Australia, Tasmania, Western Australia şi Queensland) s-au unit formând „Commonwealth of Australia”, cu statut de dominion în cadrul Imperiului Britanic (din 1907). Edmund Barton a fost numit prim-ministru.

Austria

  • 2026 – Tradiţionalul concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena are loc în faimoasa sală de concerte Musikverein, pentru prima dată sub bagheta dirijorului canadian Yannick Nézet-Séguin. Concertul este transmis prin intermediul televiziunii şi prin canale de streaming la nivel mondial în peste 150 de ţări şi este vizionat de circa 50 de milioane de spectatori.

Cuba

  • 2026 – Ziua naţională. Ziua Victoriei Revoluţiei (1959).

Franţa

  • 1921 – S-a născut sculptorul Cesar Baldaccini. (m. 6 dec. 1998)
  • 1956 – S-a născut omul politic, omul de afaceri şi avocata Christine Lagarde, în prezent preşedintele Băncii Centrale Europene (din 1 noiembrie 2019). A ocupat funcția de președinte și director general al Fondului Monetar Internațional (iulie 2011 – septembrie 2019).

Germania

  • 1921 – A murit politicianul Theobald von Bethmann-Hollweg, cancelar imperial (1909-1917). (n. 29 nov. 1856)

Haiti

  • 2026 – Sărbătoarea naţională a republicii. Aniversarea proclamării independenţei

Italia

  • 1921 – S-a născut actriţa Regina Bianchi, cunoscută pentru „Le Quattro giornate di Napoli” (1963). (m. 5 apr. 2013)

Japonia

  • 1896 – S-a născut regizorul Teinosuke Kinugasa; filmul său „Jigokumon” („Gate of Hell”) a câştigat în 1954 premiul cel mare – Pardo d’Oro – al Festivalului de Film de la Locarno. (m. 26 febr. 1982)
  • 1956 – S-a născut actorul Koji Yakusho; a câştigat, în 2023, premiul pentru interpretare masculină la cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, pentru rolul jucat în filmul „Perfect Days”, regizat de cineastul Wim Wenders.

Marea Britanie

  • 1801 – A intrat în vigoare documentul privind unirea Marii Britanii şi Irlandei în „Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei” – „Act of Union”, semnat la 2 iulie 1800.
  • 1941 – S-a născut Sir Martin J. Evans, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2007, alături de Mario Capecchi şi Oliver Smithies, pentru „descoperirea principiilor de introducere a modificărilor în genele specific ale cobailor cu ajutorul celulelor stem embrionare”.

SUA

  • 1776 – Războiul de Independenţă: generalul George Washington a fluturat primul steag al Statelor Unite pe Prospect Hill.
  • 1896 – A murit Alfred Ely Beach, editor al revistei ştiinţifice „Scientific American”, avocat şi inventator al Sistemului de tranzit pneumatic, considerat a fi primul metrou din New York. (n. 1 sept. 1826)
  • 1911 – S-a născut poeta şi autoarea Audrey Wurdemann, cea mai tânără câştigătoare a Premiului Pulitzer pentru Poezie, la vârsta de 24 de ani, pentru colecţia „Bright Ambush”. (m. 20 mai 1960)
  • 1911 – S-a născut celebrul violonist şi pedagog de origine poloneză Roman Totenberg. (m. 8 mai 2012)
  • 1946 – S-a născut Claude Steele, psiholog social şi profesor emerit la
  • Universitatea Stanford.
  • 1971 – Au fost interzise reclamele la ţăgări transmise prin intermediul televiziunii.
  • 1981 – A murit celebra pianistă Hephzibah Menuhin, sora maestrului viorii Yehudi Menuhin. (n. 20 mai 1920)

Sudan

  • 2026 – Sărbătoarea naţională a republicii. Aniversarea proclamării independenţei (1956)

Ţările de Jos

  • 1931 – A murit microbiologul şi botanistul Martinus Beijerinck, unul dintre fondatorii virologiei și microbiologiei de mediu. (n. 16 mart. 1851)

Ungaria

  • 2016 – A murit operatorul şi producătorul Vilmos Zsigmond, laureat al premiului Oscar, care a colaborat cu mari regizori de la Hollywood. (n. 16 iun. 1930)

Uruguay

  • 1986 – S-a născut fostul jucător profesionist de tenis Pablo Cuevas, în present antrenor.

Internaţionale

  • 1981 – Grecia a devenit a zecea ţară membră a Comunităţii Economice Europene (din 1993, Uniunea Europeană).
  • 1986 – Spania şi Portugalia au aderat oficial la Comunitatea Economică Europeană (din 1993, Uniunea Europeană).
  • 2001 – Grecia a aderat oficial la Uniunea economică şi monetară.
  • 2011 – Estonia a devenit al 17-lea stat membru al zonei euro.
  • 2011 – A început să funcţioneze oficial noul serviciu diplomatic al Uniunii Europene – Serviciul European pentru Acţiune Externă (SEAE).
  • 2016 – Ţările de Jos au preluat de la Luxemburg preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene (ianuarie-iulie 2016).
  • 2021 – Portugalia a preluat de la Germania preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene (ianuarie-iulie 2021).
  • 2021 – A intrat în vigoare acordul comercial post-Brexit provizoriu convenit între Regatul Unit şi Canada.
  • 2021 – Suedia a preluat preşedinţia rotativă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
  • 2026 – Ziua mondială a păcii; instituită de Biserica Romano-Catolică pentru întărirea ideii de pace universală.
  • 2026 – Cipru preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. (ianuarie – iunie 2026)
  • 2026 – Bulgaria aderă la zona euro. Rata de conversie a monedei leva este stabilită la 1 EUR = 1,95583 BGN, potrivit anunţului Băncii Centrale Europene.

Articole similare