Doi tineri din comuna Tisău au murit noaptea trecută într-un accident rutier provocat chiar de unul dintre ei. Tragedia a avut loc pe DJ100H în zona localității Grajdana, în jurul orei 3.00. Din cauza vitezei, conducătorul unui autoturism BMW ar fi pierdut controlul mașinii în timp ce se deplasa pe direcția Buzău – Haleș, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și, după coliziunea cu mai multe podiști și un copac marginal, a fost proiectat într-o curte. Cei trei ocupanți ai autovehiculului sunt localnici, doi dintre aceștia rămânând încarcerați în urma impactului. Pentru șoferul de 28 de ani și pasagerul din stânga față, de 24 de ani, nu s-a mai putut face ceva, fiind declarat decesul la fața locului. Cel de-al treilea ocupant al mașinii, un bărbat de 45 de ani, a fost transportat in stare gravă la spital.

S-a întocmit dosar penal și cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurarilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Cei trei se întorceau acasă de la Buzău, unde au petrecut într-un club. Martorii spun că mașina, cu volan pe dreapta, s-a oprit după 50 de metri de la impactul cu primul podeț, autoturismul fiind practic dezmembrat în mers.

Șoferul, Adrian S., lucra în Marea Britanie și venise acasă de sărbători. Ricardo C., tânărul de 24 de ani mort în accident, locuia in Grăjdana și mai avea câțiva metri până acasă.

 

Foto adevarul.ro

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.