Batista pe ţambalul numit controlul efectuat în luna martie a anului trecut la Farmacia Crâng şi la Iris Pharm, pusă cu mare grijă de conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, are, aşa cum precizam săptămâna trecută, şi o miză economică extrem de importantă, pe lângă aceea de acoperi fapte care, conform inspectorilor care au întocmit raportul, ţin de competenţa organelor de cercetare penală.

Pe parcursul respectivului control s-a descoperit că cele două farmacii eliberau medicamente în regim compensat – în baza unor reţete decontate parţial sau integral din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Să­nătate, respectiv din bani publici – de la puncte de lucru care nu se aflau în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, chestiune strict interzisă şi sancţionabilă administrativ, conform actelor normative care reglementează activitatea farmaciilor şi relaţiile acestora cu CJAS.

Pe scurt, procedeul adoptat de respectivele farmacii a fost cât se poate de simplu: cetăţeanul care avea de obţinut medicamente în baza unei reţete compensate se prezenta la farmacia din comuna sa, farmacie care nu se afla în contract cu CJAS, iar reţeta se prelucra într-o altă farmacie din judeţ care avea actele în regulă. Bolnavul în cauză primea medicamentele solicitate de la farmacia unde s-a prezentat, dar în actele farmaciei unde se prelucra reţeta apărea că acestea au fost ridicate de un delegat al beneficiarului. De cele mai multe ori fictiv, sau chiar… mort!

Milioane de lei în joc

Dar, haideţi să vedem ce spune actul normativ care reglementează relaţiile dintre farmacii şi casele de asigurări de sănătate, respectiv „Contractul de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate”.

În primul rând, faptul că farmaciilor le este interzis să vândă medicamente – compensate sau nu – dacă nu au contract încheiat cu casa de asigurări de sănătate căreia îi este arondată. În cazul lanţurilor de farmacii, există obligaţia ca asemenea contracte să fie încheiate pentru fiecare punct de lucru în parte. Art. 7 din acest act normativ prevede, la „Obligaţiile furnizorului de medicamente”, următoarele: „Furnizorii de medicamente au următoarele obligaţii (…) lit. ab): Să nu elibereze medicamente cu sau fără contribuţie personală în cadrul asigurărilor sistemului asigurărilor sociale de să­nătate, prin far­maciile/ oficinele locale de distribuţie excluse din contractele în­cheiate între societăţile farmaceutice şi casa de asigurări de sănătate, după data excluderii acestora din contracte sau prin alte puncte de desfacere medicamente, farmacii/oficine locale de distribuţie decât cele prevăzute în contract”.

Nerespectarea de către furnizor a acestei obligaţii este sancţionată, conform art. 16, alin (1) „Rezilierea, încetarea şi suspendarea contractului”, cu rezilierea contractului: „Contractul de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisă a casei de asigurări de sănătate, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data aprobării acestei măsuri ca urmare, a) constatării următoarelor situaţii: (…) litera j): la prima constatare a în cazul nerespectării obligaţiei pre-văzută la art. 7 lit. ab)”.

În cazul în care farmacia sau punctul de lucru aflat(ă) în neregulă aparţine unui lanţ de farmacii, contractul se reziliază, până în momentul următoarei runde de contractări, dar nu mai puţin de şase luni, pentru întregul lanţ, aşa cum este prevăzut în acelaşi act normativ, la art. 16, alin (2): „Pentru societăţile farmaceutice în cadrul cărora funcţionează mai multe farmacii/oficine locale de distribuţie, condiţiile de reziliere a contractelor prevăzute la alin (1) lit. j) – pentru neres­pectarea prevederilor art. 7 lit ab) – se aplică la nivel de societate”.

Mai pe scurt, în momentul în care inspectorii au încheiat raportul de control în care au constatat respectivele situaţii – pe lângă sesizarea organelor de cercetare penală -, condu­cerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate avea obligaţia de a rezilia contractele cu cele două societăţi farmaceutice, care ar fi înregistrat, astfel, pierderi imense, de milioane lei. De ce nu s-a întâmplat acest lucru este de datoria preşedintelui-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Raluca Alexandru, să răspundă. Dacă nu public, măcar conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, eventual, organelor competente pe care a omis să le sesizeze în cazul faptelor descrise în actul de control la Farmacia Crâng şi la Iris Pharm.

În dimineaţa apariţiei articolului „Conducerea CJAS acoperă o poveste halucinantă, cu iz penal/Cum s-a plimbat un mort din Pietroasele prin judeţ ca să aducă medicamente de la Iris Pharm Verneşti”, am fost sunat de preotul Paul Negoiţă, care a cerut imperativ şter­gerea respectivei anchete din ediţia electronică a OPINIEI. Într-un discurs destul de ciudat – în care a amestecat Direcţia Naţio­nală Anticorupţie, oameni politici, acuzaţii că am fost cumpărat pentru a face jocul unor terţi – acesta a spus că ne va da în judecată şi va cere despăgubiri de un milion de euro. De aceea, OPINIA îi cere preotului Paul Negoiţă să precizeze în care dintre numeroasele sale calităţi a formulat res­pectivele cereri, dat fiind că în actele Iris Pharm numele său nu prea apare.

DISTRIBUIȚI
loading...

8 COMENTARII

  1. Popa Negoiță controlează din umbră farmacia Crăng și alte 4 farmacii din oraș. peste tot, unde a avut funcții numai afaceri veroase a făcut!

    • pe ce va bazati afirmatia ?
      intamplator stiu pe toti si afirmatia dvs este haotica si 100% falsa

  2. Pe cand un control si-n ograda popii milea mihail ??? . Acolo sa vezi furaciuni si iselatorii facute de un profesionist in materie ! Dumnezeu nu doarme , incet -incet se face dereptate . Acum ceva vreme cand se atragea atentia asupra inselatoriei si hotiei de care dadea dovada popa milea , prietenul si confratele sau in materie de hotie si inselat batrani a sarit ca ars sa-i ia apararea , ca de … indraznise cineva sa atraga atentia asupra nelegiuirilor pe care le fac ei .

  3. sa se verifice DE CE si mai ales CUM vinde medicamente de tip RX, dar si fara bon (!!!), la drogheria dupa Transilvaniei….

  4. COMENTARIU MODERAT: Asta nu e popa e (…). Plateste anunturi in ziare de mana a doua cum e Cronica De Buzau si de fapt el este in spate, ne dam seama usor dupa multele anunturi de publicitate cu Iris Farm care dorm pe primele pagini. Lumea trebuie sa stie ce speta are omul asta ! Nu stiu cum mai intra in biserica, nu are frica nici de Dumnezeu !

  5. COMENTARIU MODERAT: Un (…) care face presiuni la primarii prin comune ca sa detina monopol pe farmacii si sa pastreze un pret colosal la medicamente, dublu fata de Buzau. Se pare ca Dumnezeu nu doarme ! Si speram ca nici restul institutiilor care sunt in masura sa verifice detaliile din articolul dvs !

  6. Mare faza… Asa fac pupezele alea de la casă peste tot unde merg în control. Important e sa ști cum sa le „perii”.

Comments are closed.