Politic

Păle, la conferinţa „Afaceri în agricultură”: „Este necesar un program de ţară în domeniul Agriculturii”

La începutul săptămânii trecute s-a desfăşurat la Bucureşti cea de-a VI-a ediţie a conferinţei „Afaceri în agricultură”, organizată de grupul de presă „Bursa”, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României şi cu Agro TV. Temele de discuţie au vizat subiecte precum ca refacerea sistemului de îmbunătăţiri funciare şi noile tehnologii în irigaţii, dublul standard al produselor din piaţa autohtonă, criza forţei de muncă în agricultură, fonduri europene pentru o agricultură sustenabilă dar şi necesităţile domeniului şi soluţiile pe care le poate oferi cadrul legislativ.

La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor de resort, ai Mi­nisterului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, repre­zentanţi ai societăţilor din agricultură, băncilor, producătorilor agricoli şi de utilaje agricole, dar şi ai Legislativului. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaţilor a reprezentată de vicepreşedintele acesteia, social-democratul buzoian Dănuţ Păle.

„În pregătirea pentru participarea la conferinţă am confruntat temele propuse spre dezbatere cu legile şi proiectele care au preocupat în ultimii doi-trei ani legislativul. Pentru rezolvarea crizei forţei de muncă avem Legile 336/2018 pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industria alimentară sau 132/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Pentru a ajuta micii fermieri, Legea 21/2019 care încurajează asocierea sau proiectul de Lege prin care se va înfiinţa postul de specialist în domeniul consultanţei agricole care va îndruma fermierii în gestionarea terenurilor şi fermelor, obţinerea fondurilor europene şi naţionale şi în realizarea şi depunerea documentelor la instituţiile locale şi centrale. Deci cadrul legislativ oferă soluţii şi se adaptează constant pentru rezolvarea necesităţilor domeniului”, spune Dănuţ Păle.

Deputatul buzoian a dorit să precizeze că în Comisia pe care o reprezintă culoarea politică este irelevantă, iar în timpul dezbaterilor şi pentru luarea deciziilor primează interesul celor care lucrează în agricultură, silvicultură, industrie alimentară sau domenii conexe, iar nevoile acestora sunt preluate direct de la ei, motiv pentru care a şi participat la această conferinţă. „Am fost la acest eveniment ca să ascult producătorii, pentru a afla care sunt realităţile din teritoriu. Am făcut un apel la toţi reprezentanţii din federaţii, confederaţii, la cei din executiv, să discute şi să încerce să elaboreze un program de ţară care să fie în acord cu nevoile tuturor, să se concentreze nu doar pe producţie, ci să începem să atragem mai multe fonduri pentru fabrici de procesare pentru a valorifica materia primă, să fie conştienţi că sunt importante şi fermele mici şi cele mari. De asemenea, să vină cu idei coerente pentru ca Parlamentul să adopte legi simple, aplicabile, care să fie în beneficiul fermierilor. Buna cola­borare între toate părţile implicate este esenţială pentru ca proiectele să ajungă să producă efectele scontate”, mai precizează Dănuţ Păle.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker