Fostul deputat PNL de Buzău, George Scutaru, ex-consilier prezidențial, a fost achitat definitiv  în dosarul de spălare de bani. Completul de cinci judecători de la Inalta Curte de Casație și Justiție a respins, astăzi, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale din 25 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, privindu-i pe  George-Adrian Scutaru, Dan-Ştefan Motreanu şi Ana-Maria Schaer. Decizia este definitivă.

Cei trei au fost trimiși în judecată de DNA, în 2015, pentru spălare de bani în dosarul „Mită pentru partid”, iar anul trecut au fost achitați de instanța de fond.

Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul anului 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală – denunţător în prezenta cauză (este vorba de Cristinel Bîgiu, preşedinte al CJ Buzău n.r.)- ar fi pretins şi primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău. Procurorii arată că din suma de 700.000 euro, bani primiţi efectiv de Bîgiu, acesta le-ar fi remis lui George Scutaru, președinte PNL Buzău la acel moment, şi Dan Motreanu, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare. „Ambele sume au fost date în acelaşi scop, respectiv pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale), a candidaţilor partidului (este vorba de PNL – n.r) din care fac parte cele două persoane ultim menţionate”, au arătat procurorii DNA.

Procurorii DNA au mai susţinut că pentru a disimula provenienţa acestor sume de bani, Scutaru, Motreanu şi Ana Maria Schaer- administrator al unei societăţi comerciale, ar fi iniţiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu ar fi corespuns realităţii, prin care suma de 1.213.085 de lei ar fi fost transferată, în mai multe tranşe, din contul societăţii administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentaţie folosite ca materiale în campania electorală. În această cauză, pe durata procesului, faţă de toţi cei trei acuzaţi a fost dispusă măsura sechestrului asigurator şi poprire asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea acestora, până la concurenţa sumei de 1.213.090 lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale.

DISTRIBUIȚI
loading...

2 COMENTARII

  1. COMENTARIU MODERAT: total nevinovat,a venit cu o sacosa de un leu la buzau si acum e milionar in euro,cu nevasta angajata la ASF pe merit desigur ,n-a facut ,,decit” sa profite de schimbarile din justitie

Comments are closed.