Politic

FOTO | Cum încearcă senatorul Liliana Sbîrnea să manipuleze opinia publică în legătură cu votul contra măririi alocațiilor pentru copii

Senatorul social-demo­crat de Buzău Liliana Sbîrnea, singurul parlamentar buzoian prezent în camera superioară a Legislativului la votul asupra legii care prevedea majorarea anuală a alocației de stat pentru copii în funcție de rata inflației, susține că nu ar fi votat împotrivă, așa cum OPINIA a scris marți, ci că s-ar fi abținut.

În sprijinul acestei afirmații, ea ne-a prezentat un print screen de pe site-ul oficial al Senatului, din care rezultă, că într-adevăr, a votat ,,abținere” la proiectul de lege nr. 686 privind modificarea alin. (1), lit. a) și b) al art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii. Numai că, surpriză!, proiectul de lege în cauză nu este cel despre care am făcut vorbire marți, ci se referă la schimbarea, de la 1 ianuarie 2019, a modalității de stabilire a cuantumurilor alocației, pentru copiii de sub doi ani și pentru cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, în funcție de indicatorul social de referință (ISR). Vezi pe AICI proiectul Legii 686.

Culmea este că în aceeași zi, 4 februarie, a fost respins un al doilea proiect de lege privind alocațiile de stat pentru copii, Legea 689, privind completarea alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii. La acest proiect de lege, cel care prevedea majorarea anuală a cuantumului alocației de stat pentru copii cu 100% din rata anuală a inflației – cel despre care OPINIA a scris marți -, senatorul Liliana Sbîrnea a votat împotrivă. Vezi pe AICI proiectul Legii 689.

Suntem departe de intenția de a afirma că senatorul Sbîrnea nu a știut ce votează pentru că nu ar fi studiat temeinic proiectele de lege suspuse votului camerei superioare a Parlamentului. Drept pentru care rămânem la ipoteza din titlu.

Vezi mai jos print-screenul trimis de senatorul Sbîrnea și pagina „necenzurată” de pe site-ul Senatului.

3 Comentarii

  1. Vine campania electorala si trebuie sa -si sustina mafiotii cu care fura,inclusiv locurile de munca!Rusine sa va fie !

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker