Istoria industriei petroliere are o vechime îndelungată în România, de peste 150 de ani. Țara noastră a înregistrat trei premiere mondiale din acest punct de vedere: am fost primul stat din lume cu o producţie de ţiţei înregistrată oficial, am avut prima rafinărie din lume, iar primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant a fost Bucureştiul, acum 162 de ani. Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără derularea unor lucrări de cercetare în prealabil, denumite generic – prospecţiuni. Prospectiuni S.A. este şi denumirea companiei româneşti care activează de peste 65 de ani în acest domeniu, şi de numele căreia se leagă marea majoritate a descoperirilor resurselor de petrol şi gaze naturale din ţara noastră. Astăzi a devenit un nume cu tradiţie la nivel naţio nal şi internaţional, fiind un important furnizor de servicii geologice şi geofizice, cu activitate atât în industria românească, dar şi cu o bogată experienţă în afara graniţelor ţării. Dincolo de succesul proiectelor derulate de-a lungul anilor, compania a stabilit relaţii solide de parteneriat cu toate comunităţile locale din zonele în care aceasta a activat. La finalul proiectelor, impactul asupra economiei locale şi regionale a fost unul pozitiv, în beneficiul oamenilor. Pe durata desfăşurării proiectelor de prospectare, echipele Prospecţiuni S.A. s-au implicat activ în viaţa comunităţilor în care au lucrat, chiar şi în situaţii dificile sau de urgenţă (deszăpeziri, intervenţii de salvare) sau cauze umanitare, activitatea de prospectare aducând numeroase beneficii pe plan local. În această toamnă, angajaţii Prospecţiuni S.A. vor fi prezenţi în judeţele Brăila, Buzău şi Ialomiţa, unde desfăşoară un proiect de cercetare, exclusiv pentru explorarea hidrocarburilor convenţionale (petrol şi gaze naturale). Reprezentanţii companiei sunt de părere că acest proiect reprezintă o oportunitate pentru comunităţile aflate în perimetrul vizat de lucrările de prospectare. Pe durata celor aproximativ 5 luni necesare lucrărilor, angajaţii companiei Prospecţiuni S.A. vor colabora cu comunităţile locale (proprietarii de terenuri, autorităţi locale, localnici etc.), vor fi cazaţi în zona de desfăşurare a proiectului, contribuţia la bugetele locale şi sprijinirea dezvoltării economice locale şi regionale fiind implicite. Pe termen lung, în cazul în care rezultatele proiectului de prospectare vor fi favorabile, activităţile derulate în aceste zone vor sprijini comunităţile prin investiţii directe, taxe şi impozite către bugetele locale, îmbunătăţirea drumurilor de acces, închi rierea sau cumpărarea de terenuri, noi locuri de muncă pentru localnici şi proiecte sustenabile de res ponsabilitate socială. Pentru o informare corectă şi promptă, lo cuitorii pot contacta cu încredere reprezentanţii Prospecţiuni la numerele de telefon 0731.320.900 sau 0732.669.382, sau la adresa de email [email protected]

DISTRIBUIȚI
loading...