Zeci de scorpioni carpatini observaţi sub roci la Colţi, pe fondul temperaturilor ridicate

Pe fondul temperaturilor ridicate, zeci de scorpioni carpatini au fost observaţi printre roci şi vegetaţie uscată în comuna Colţi, loc din care arahnidele s-au extins în ultimii ani şi în alte zone din „Ţinutul Buzăului”.
În zonele stâncoase sau la marginea pădurilor, ascunşi pe sub pietre, favorizaţi de condiţiile meteorologice şi geologice, scorpionii carpatini au prosperat. Nu sunt mai mari, au câţiva centimetri şi nici nu sunt dotaţi cu un venin la fel de puternic precum scorpionii de deşert, dar şi-au căpătat în ultimii zeci de ani o reputaţie, arealul lor fiind limitat atât la nivelul judeţului cât şi al ţării. Localnicii din Colţi cunosc câteva locuri în care cu precădere pe timpul verii pot fi observaţi, dar în general sunt evitaţi datorită reacţiilor neaşteptate pe care le-ar putea avea în situaţia în care ar înţepa, pentru că atunci când se simt ameninţaţi, ca o reacţie defensivă, scorpionii pot ataca.
Potrivit managerului Geoparcului UNESCO „Ţinutul Buzăului”, straturile de roci regăsite în comuna aflată la poalele Carpaţilor de Curbură au favorizat în timp apariţia scorpionilor, arealul oferind condiţii optime de supravieţuire, inclusiv pe timpul iernii. „În zona <Ţinutului Buzăului> avem o specie endemică de scorpion, Euscorpius carpathicus sau scorpionul carpatin. S-a extins foarte mult, îl regăsim şi la Mânzăleşti, Lopătari, Pârscov, dar originea este la Colţi. Acum 20-30 de ani era localizat aproape exclusiv în comuna Colţi pentru că acolo sunt nişte roci foarte interesante care i-au permis să supravieţuiască iarna. Sunt nişte depozite de roci formate în urmă cu 20 de milioane de ani când a căzut cenuşă vulcanică în marea preistorică de atunci. Cenuşa foarte bogată în siliciu a favorizat dezvoltarea unor alge care se numesc diatomee. Rocile acestea sunt şi au fost importate pentru scorpioni, pentru că reţin căldura foarte bine şi crapă foarte mult. Scorpionii se ascund în crăpăturile respective, este mai călduţ iarna. Ce se mai întâmplă în special în zona Colţi-Boziori este că avem ape sărate în adâncime, foarte corozive, dizolvă sulfuri şi sunt călduţe”, a declarat pentru „Agerpres” managerul Geoparcului „Ţinutul Buzăului”, vulcanologul Răzvan Popa.
Muşcătura de scorpion, deşi nu este mortală arată managerul geoparcului, poate provoca diverse simptome, inclusiv reacţii alergice. (Preluare „Agerpres”)



