joi, 22 octombrie 2020

Zeci de proiectile plimbate cu căruţa pe străzile din Râmnic

  • La fiecare zdruncinătură a atelajului se putea declanşa o explozie. Arsenalul de muniţie urma să ajungă la fier vechi

Inconştienţa unui tânăr de 22 de ani din Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, ar fi putut declanşa un adevărat dezastru pe străzile din Râmnicu Sărat, pe care acesta a transportat nu mai puţin de 32 de proiectile în stare avansată de degradare, aruncate precum sacii de cartofi într-o căruţă.

Domiciliat într-o localitate învecinată cu Râmnicu Sărat, într-o zonă în care, pe timpul războiului, a existat un important depozit de muniţie, tînărul s-a pomenit zilele trecute că îi răsar astfel de proiectile din grădină în timp ce dădea cu sapa în fundul curţii. Fără a conştientiza pericolul, a scos din pământ fiecare element de muniţie descoperit şi le-a stivuit lângă un gard, în final strângându-se 32 de proiectile dintre care unele conţineau chiar şi încărcătura explozivă. Om cu iniţiativă, tânărul s-a gândit să facă ceva bani de pe urma descoperirii sale, aşa că a înhămat caii la căruţă şi a încărcat în atelaj toate elementele de muniţie, fără a se gândi nicio clipă că riscă să sară în aer în orice moment.

A plecat apoi spre Râmnic, acolo unde se afla cel mai apropiat centru de colectare, pe drum, la fiecare zdruncinătură a căruţei, proiectilele lovindu-se unul de celălalt transformănd atelajul într-un vehicul similar cu cele folosite în atentatele teroriste, încărcat cu explozibili şi detonat în zonele aglomerate. Bomba pe roţi trasă de cai a ajuns în cele din urmă în Râmnic la o oră de vârf,  când străzile erau pline de oameni. Fără ca nimeni să intuiască pericolul, căruţaşul s-a plimbat prin oraş fiind oprit întâmplător de un poliţist şi un jandarm care l-au surprins într-o zonă în care nu este permis accesul atelajelor.

Cei doi au rămas muţi de uimire când au constatat că tânărul stătea în căruţă pe o gramadă de proiectile aruncate de-a valma, fără a fi în vreun fel protejate.

A fost imediat dat jos din atelaj, iar oamanii legii au cerut sprijinul pirotehnicienilor de la ISU, până la sosirea acestora izolând zona respectivă, întrucât riscul era imens, căruţa cu bombe aflându-se în plin centru al oraşului.

Tânărul a continuat să uimească prin inconştienţă, mărturisind că avea de gând să ducă proiectilele la fier vechi, ferm convins că cei de acolo ar fi fost la fel de „duşi cu pluta” încât să i le primească.

În final, proiectilele au fost ridicate de specialiştii de la ISU, iar pe numele tânărului din Vrancea s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului materialelor explozive.

loading...
error: Content is protected !!