Actualitate

Zeci de martori în dosarul tinerilor care traficau cannabis în localități de pe Valea Slănicului

Tinerii reținuți joi de procurorii DIICOT în dosar de trafic cannabis în municipiul Buzău și în localități de pe Valea Buzăului vor fi cercetați în continuare în arest la domiciliu. Instanța a respins aseară propunerea arestului preventiv însă cei opt inculpați, toți cu vârste de până în 23 de ani, pot ieși din casă doar pentru a se prezenta la audieri ori de câte ori sunt chemați la Poliție sau DIICOT, la fel și la instanță, să nu comunice între ei dar și cu martorii din dosar.

60 de persoane au această calitate în cauză.

”Începând cu luna februarie 2020 și până în prezent, pe raza județul Buzău, cu precădere pe raza municipiului Buzău și a comunelor Cernătești, Săpoca, Beceni și Mânzălești, județul Buzău, a acționat o rețea infracțională formată din 15 persoane, ce a vizat și înfăptuit procurarea, în condiții de clandestinitate, de droguri de risc (cannabis), transportarea, depozitarea temporară, manipularea, ambalarea și revânzarea lor către un număr de peste 85 de tineri.
Ca mod de operare s-a reținut faptul că, membrii grupării infracționale își desfășurau activitatea pe două paliere, respectiv cel de aprovizionare, constituit din dealerii principali cu legături în alte județe, în special în municipiul București, de unde s-au aprovizionat, în mod constant, individual sau în comun, cu cannabis, pe care l-au distribuit ulterior pe piața consumatorilor de pe raza județului Buzău, și un palier constituite din consumatori de droguri furnizate de dealeri principali, care au revândut la rândul lor o parte din aceste substanțe interzise pentru a-și asigura în principiu consumul propriu în mod gratuit.
În perioada stării de urgență instituite pe teritoriul României ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus (16.03.2020-15.05.2020), din cauza restricțiilor de circulație aferente, primul palier s-a restrâns la mai puțini dealeri care s-au deplasat totuși în municipiul București în vederea aprovizionării, cu încălcarea restricțiilor de circulație, conturându-se astfel în această perioadă încă un palier intermediar, și anume cel al foștilor dealeri principali care s-au aprovizionat în comun de la primii menționați.”,
precizează DIICOT.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker