Actualitate

Weekend la Muzeul Județean

Daniel DRÂMBU

Te-ai săturat de fotoliul în care îți petreci timpul liber uitându-te la filme? Nici restaurantul nu-ți mai face cu ochiul? Vremea nu este prietenoasă plimbărilor? Atunci hai la Muzeul Județean Buzău, care te așteaptă tot sfârșitul de săptămână cu expoziții de arheologie, istorie, artă și etnografie.

  • Vă invităm să vizitațiîn acest weekend la Muzeul Județean Buzău, expoziția de arheologie dedicată epocii bronzului în cadrul căreia pot fi admirate artefacte vechi de 5.000 de ani, ce ilustrează aspecte relevante privind flora și fauna acelei perioade preistorice, sistemele constructive, transportul, metalurgia, olăritul, riturile și ritualurile funerare. Multe dintre uneltele, textilele, armele și podoabele utilizate erau produse în cadrul gospodăriei. Astfel, prelucrarea pieilor, a osului, a diferitelor tipuri de roci, torsul, țesutul și râșnitul erau ocupații casnice. Dovezile practicării metalurgiei constau în: unelte, arme, bucăți de metal brut, tipare de piatră, fragmente de creuzete, iar în arealul Subcarpaților de Curbură, reprezentativ pentru această ocupație este atelierul metalurgic descoperit la Năieni, județul Buzău. De asemenea, atrag atenția manifestările atribuite vieții spirituale a omului din epoca bronzului, perioadă în care predomina Cultul soarelui.
  • O altă expoziție remarcabilă este „Istoria modernă și contemporană a Buzăului”, ce redă evoluția comunității buzoiene pe o întindere de un secol și jumătate. Obiectele, expuse tematic și cronologic, înfățișează momentele semnificative ale istoriei locale, cu referire la cea națională: anul revoluționar 1848, epoca unirii Principatelor Române, războiul pentru independența României, Răscoala din 1907, Primul și al Doilea Război Mondial, Buzăul în perioada interbelică, Buzăul în comunism, evenimentele din decembrie 1989. De asemenea, este reflectată activitatea unor personalități ale Buzăului: politicianul Alexandru Marghiloman, actorul Vladimir Maximilian și militarul Constantin Apostol. Expoziția valorifică, într-un spațiu foarte generos, un patrimoniu bogat și variat din secția Istorie a Muzeului Județean Buzău. Expunerea este completată de mijloace multimedia care augmentează experiența vizitatorului. Aplicația „Buzăul în imagini” pune la dispoziția publicului peste 1300 de fotografii din orașul Buzău, de la sfârșitul sec. al XIX-lea până în prezent. Totodată, în sală pot fi explorate și imagini din perioada anilor 1960-1970 (post colectivizare), cât și filme documentare despre Alexandru Marghiloman și Revoluția din decembrie 1989.
  • La Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă”, poate fi vizitată expoziția temporară „Satul românesc și tragedia colectivizării”, proiect realizat în parteneriat cu Muzeul Ororilor Comunismului din România. Expoziția își propune să aducă în fața vizitatorilor drama satului românesc din perioada comunistă, marcată de procesul forțat al colectivizării agriculturii (1949–1962). Fotografii de epocă, documente de arhivă, analize istorice, mărturii scrise și povești de viață ilustrează destinele unor comunități și ale unor țărani, inclusiv buzoieni, care au suferit sub represiunea regimului totalitar. Acest proiect expozițional reprezintă un demers de recuperare a memoriei colective și de reafirmare a valorilor fundamentale ale libertății și demnității umane.
  • Centrul Muzeal „I. C. Brătianu”, secție a Muzeului Județean Buzău, găzduiește lucrările de artă din cadrul Salonului de sculptură mică „Gheorghe Coman”, care marchează un secol de la nașterea renumitului sculptor ce a iniţiat Tabăra de Sculptură de la Măgura. Această primă ediție aduce laolaltă artiști consacrați din întreaga țară:  Vladimir Păun-Vrapciu, Alexandru Nancu, Ana Rus, Anca Mihăilă, Bogdan-Adrian Lefter, Bogdan-Severin Hojbotă, Carmen Chițan, Carmen Tepșan, Călin Vasilescu, Ciprian Dominoschi, Claudia Lascan, Cristian Paul Bedivan, Dănuț Dumitru Drăghiciu, Dorel David Morar, Elena Domnar, Elena Surdu Stănescu, Enel Dumitrașcu, Genu Berlo, Gheorghe Zărnescu, Ioan Burlacu, Ioan Vasile, Ionuț Marin, Laura Florea, Valeriu Lazăr, Liviu Brezeanu, Mihai Hlihor, Mircea Dăneasă, Nicolae Lupu, Niculae Dumitrescu, Oana Sidea, Ovidiu Ionescu, Pavel Obreja, Petru Bubă, Vasile Soponariu, Venus Marian Mateescu și, desigur, Gheorghe Coman.
  • De asemenea, la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” continuă „Spune tu povestea”, proiect de educație muzeală derulat în fiecare zi de vineri, în intervalul orar 11.00 – 13.00. Activitatea își propune să creeze o continuitate între educația formală și cea nonformală, adresându-se elevilor de liceu din clasele a X-a – a XII-a, pe care îi va ajuta să acumuleze informații noi, să facă mai ușor comparații, asocieri și diferențieri și să înțeleagă transformările care au loc în spațiul în care locuim și felul în care acestea influențează viața întregii societăți.

Vă așteptăm la muzeu pentru a crește împreună minți și suflete!

Daniel DRÂMBU este muzeograf la Muzeul Județean Buzău

Articole similare