Cultură
Weekend la Muzeul Județean

Daniel DRÂMBU
Te-ai săturat de fotoliul în care îți petreci timpul liber uitându-te la filme? Nici restaurantul nu-ți mai face cu ochiul? Vremea nu este prietenoasă plimbărilor? Atunci hai la Muzeul Județean Buzău, care te așteaptă tot sfârșitul de săptămână cu expoziții de arheologie, istorie, artă și etnografie.
La sediul Muzeului Județean Buzău pot fi vizitate două expoziții temporare: „In memoriam Gheorghe Munteanu-Murgoci (1872-1925)” și „Descoperiri arheologice recente de pe teritoriul județului Buzău”. Proiectul expozițional „In memoriam Gheorghe Munteanu-Murgoci (1872-1925)” este dedicat comemorării a 100 de ani de la trecerea în neființă a marelui om de știință care a contribuit semnificativ la dezvoltarea geologiei, pedologiei, geografiei și agrogeologiei în România, o personalitate științifică internațională cu multiple valențe, care a făcut parte din generația celor ce au făurit România Mare. Expoziția cuprinde detalii despre opera lui Gheorghe Munteanu-Murgoci, primul docent universitar din România, cercetător deschizător de drumuri în știință și ctitor de instituții. Gheorghe Munteanu-Murgoci a desfășurat o laborioasă activitate în domenii precum mineralogie, petrografie, tectonică, geografie, geologie, hidrologie, pedologia și cartografierea solurilor, fiind considerat unul dintre marii geologi ai lumii. A fost în egală măsură preocupat de valorificarea și importanța economică a resurselor subsolului: petrol, gaze, sare, apă pentru irigații și alimentări de apă. El a pus bazele învățământului și cercetării științifice moderne în geologia românească, a întemeiat Școala geologică românească modernă, fiind autorul a peste 200 de lucrări științifice. Cercetătorul a avut o contribuție esențială în studiul zăcămintelor de chihlimbar din Subcarpații de Curbură, în mod special a rumanitului de la Colţi. El a atras atenția asupra frumuseții chihlimbarului de la Buzău și a realizat o hartă a țării în care erau notate 44 de apariții de ambră.- „Descoperiri arheologice recente de pe teritoriul județului Buzău” este un proiect expozițional unic în țara noastră ce are ca principal scop valorificarea muzeală a patrimoniului de interes arheologic, rezultat în urma activității de cercetare. Realizarea acestei expoziții a necesitat un efort susținut al arheologilor, conservatorilor și restauratorilor Muzeului Județean Buzău.
- Centrul Muzeal „I. C. Brătianu”, secție a Muzeului Județean Buzău, găzduiește expoziția temporară „Meșteșug și artă din Țara Luanei”, realizată în colaborare cu asociația omonimă. Proiectul expozițional este dedicat artiștilor amatori care datorită pasiunii lor pentru creație au reușit să dobândească autenticitate și valoare plastică, calități esențiale artei. Acesta reunește picturi realizate de Ovidiu Preda, Sandu Mușat și Emil Ciubotaru, precum și lucrări de sculptură semnate de Vasile Ștefănoiu. Expoziția „Meșteșug și artă din Țara Luanei” poate fi vizitată până în data de 11 mai 2025.
- De asemenea, la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu”, continuă „Spune tu povestea”, proiect de educație muzeală derulat în fiecare zi de vineri, în intervalul orar 11.00 – 13.00.
Activitatea își propune să creeze o continuitate între educația formală și cea nonformală, adresându-se elevilor de liceu din clasele a X-a – a XII-a, pe care îi va ajuta să acumuleze informații noi, să facă mai ușor comparații, asocieri și diferențieri și să înțeleagă transformările care au loc în spațiul în care locuim și felul în care acestea influențează viața întregii societăți. Participanții se vor transpune într-o epocă de mult apusă, aflând povestea unei instituții medicale, chiar în spațiul în care aceasta a funcționat, și privind exponate care au fost cândva folosite în activitatea sa cotidiană; la sfârșit, ei vor conștientiza mai bine transformările edilitare pe care le poate suferi un oraș în decurs de câteva decenii, vor înțelege că istoria se scrie sub ochii noștri zi de zi și că fiecare din noi face parte din ea. Proiectul „Spune tu povestea” este coordonat de către Denisa Prahoveanu, educator muzeal în cadrul Muzeului Județean Buzău, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, în baza unei programări prealabile. Rezervările se fac la numărul de telefon 0760.060.114, de luni până vineri, între orele 9.00 și 14.00.
Vă așteptăm la muzeu pentru a crește împreună minți și suflete!
Daniel DRÂMBU este muzeograf la Muzeul Județean Buzău
La sediul Muzeului Județean Buzău pot fi vizitate două expoziții temporare: „In memoriam Gheorghe Munteanu-Murgoci (1872-1925)” și „Descoperiri arheologice recente de pe teritoriul județului Buzău”. Proiectul expozițional „In memoriam Gheorghe Munteanu-Murgoci (1872-1925)” este dedicat comemorării a 100 de ani de la trecerea în neființă a marelui om de știință care a contribuit semnificativ la dezvoltarea geologiei, pedologiei, geografiei și agrogeologiei în România, o personalitate științifică internațională cu multiple valențe, care a făcut parte din generația celor ce au făurit România Mare. Expoziția cuprinde detalii despre opera lui Gheorghe Munteanu-Murgoci, primul docent universitar din România, cercetător deschizător de drumuri în știință și ctitor de instituții. Gheorghe Munteanu-Murgoci a desfășurat o laborioasă activitate în domenii precum mineralogie, petrografie, tectonică, geografie, geologie, hidrologie, pedologia și cartografierea solurilor, fiind considerat unul dintre marii geologi ai lumii. A fost în egală măsură preocupat de valorificarea și importanța economică a resurselor subsolului: petrol, gaze, sare, apă pentru irigații și alimentări de apă. El a pus bazele învățământului și cercetării științifice moderne în geologia românească, a întemeiat Școala geologică românească modernă, fiind autorul a peste 200 de lucrări științifice. Cercetătorul a avut o contribuție esențială în studiul zăcămintelor de chihlimbar din Subcarpații de Curbură, în mod special a rumanitului de la Colţi. El a atras atenția asupra frumuseții chihlimbarului de la Buzău și a realizat o hartă a țării în care erau notate 44 de apariții de ambră.