Politic

Vlad Pufu, către ministrul Energiei: „De ce au fost oprite investițiile de la Caragele?”

Investițiile în zăcământul de gaze naturale de la Caragele – cel mai mare de acest fel de pe uscat, descoperit în ultimii 30 de ani în România, fiind  depășit doar de zăcământul Neptun, aflat pe fundul Mării Negre – se află în atenția senatorului liberal buzoian Vlad Pufu. Zăcământul de la Caragele a fost descoperit în 2016 și este estimat la 30 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cu o lungime de 35 de kilometri și o adâncime de peste 4.000 de metri.

Deși, la momentul descoperirii, autoritățile române s-au arătat hotărâte să înceapă lucrările de exploatare, anii au trecut, iar lucrurile au rămas în același stadiu. Lipsa de interes a autorităților, dar și a companiei exploatatoare, Romgaz, l-au determinat, și în contextul crizei ucrainene, pe senatorul buzoian să ceară explicații ministrului Energiei pentru faptul că nu s-au respectat termenele promise, numind exploatarea „țintă ratată fără explicații”.

„La Caragele, în județul Buzău, a fost descoperit în 2016 un zăcământ impresionant de gaze naturale. La acel moment, descoperirea a fost anunțată cu mare fast și s-a vorbit despre asigurarea independenței energetice a României, ba chiar, despre faptul că vom fi un puternic exportator de gaze naturale. În 2018 ni s-a comunicat public faptul că noul zăcământ de gaze de la Caragele va intra în exploatare în 2020-2021 și că Romgaz va executa investițiile pentru exploatarea gazelor. Mai mulți responsabili au venit în Buzău să-i asigure pe români că noul zăcământ va duce la independența energetică a țării noastre. Directorul general adjunct al Romgaz la acea vreme, Dumitru Gheorghe Rotar, a declarat că până la finalul lui 2019 se vor face foraje pentru evaluarea potențialului real, pentru ca în 2020 să fie îndeplinit programul de execuție al sondelor”, scrie senatorul liberal, într-o postare pe Facebook.

Timpul a trecut, însă, iar mult promisele lucrări de exploatare vor fi demarate abia anul viitor, o întârziere pe care senatorul liberal o consideră nejustificată, ba chiar, în detrimentul țării. Dacă exploatările s-ar fi făcut în mod serios, așa cum s-a promis de către autorități, aceasta ar fi putut reprezenta soluția actualei crize energetice, mai crede senatorul buzoian. „Caragele putea fi unul dintre răspunsurile la criza energetică, în condițiile în care se estimează că ar fi vorba despre o pungă de 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Doar zăcământul Neptun, descoperit în Marea Neagră, este mai mare decât cel de la Caragele”, mai transmite Vlad Pufu.

În aceste condiții, senatorul liberal a adresat o interpelare ministrului E­nergiei, în care cere explicații pentru faptul că abia de anul viitor vor începe exploatările, deși acestea trebuiau să fi fost demarate deja. „De ce au fost oprite investițiile la Caragele, pentru exploatarea celui mai mare zăcământ onshore și de ce sunt reluate a­bia acum, urmând să se exploateze gazul efectiv abia în 2023, când el trebuia să fie deja în exploatare?”, se arată în interpelarea senatorului PNL de Buzău Vlad Pufu.

Articole similare