Se declară puțin realist, puțin optimist, un bărbat care își păstrează speranțele sale, dar nu își face altele. Cam așa a răspuns actorul buzoian Vlad-Ionuț Popescu la întrebarea despre cum arată lumea și ce speranțe are, în ultimul interviu acordat publicației online teatruazi.ro. Vlad a mai specificat că observă, în general, că lumea este mereu în goană și că suntem cu toții ghidați de obsesia eternității, sub o formă sau alta.
„Unii oameni sunt dispuși să facă orice pentru a obține ce își doresc. Iar unii oameni din acei <unii oameni> se află în poziție de putere și pot influența economia mondială, normele sociale, bornele poluării sau conceptele de bine/rău. Nu realizăm că la baza acestei nevoi de control stă frica de moarte. De ce îți este frică, nu scapi. Cei care conduc ne trimit direct în brațele fricii, prin urmare, ale morții. Să vorbesc despre cum arată lumea de azi pentru mine e ca și cum aș vorbi despre ceva datat, care și-a pierdut valoarea. Schimbările politice actuale se petrec atât de repede — ascensiunea mișcărilor de extremă dreapta este atât de brutală — încât, uneori, ne e greu să le procesăm. Totul se mișcă cu viteze amețitoare. Sunt realist, dar nu cinic. Sunt optimist, dar nu deziluzionat. Păstrez speranța, nu îmi fac speranțe. Încerc să îmi văd și eu liniștit de viață. Așa arată lumea de azi pentru mine. Mâine va fi deja alta.”, a subliniat actorul.
Cât despre cum răspunde prin arta sa din perspectiva „păstrez speranța, nu îmi fac speranțe”, Vlad a spus, destul de simplu și concis, că „prin adaptabilitate”. Adică, buzoianul este de părere că totul diferă de la un proiect la altul — teatru, text, viziune, convenție, colegi, atmosferă, onorariu. Iar în realitatea actuală, o să fie din ce în ce mai greu, pentru că se vehiculează insistent ideea că sunt din ce în ce mai mulți absolvenți de teatru în raport cu numărul de teatre existente, blocate în ceea ce privește posturile. „Problema e că toată cultura e în centru. Avem un singur teatru de cartier în București, <Masca>. Problema e că nu avem teatre de cartier, spații care ar absorbi absolvenții. Nu avem infrastructură culturală. Pentru asta trebuie luptat. Cred că sunt un om provocator care instigă mereu la vulnerabilitate. Dacă realitatea mă provoacă, îi răspund cu aceeași monedă. Nu permit oamenilor să mă uite. Ceva, cumva, tot stârnesc în ei. Puțin contează ce, atât timp cât îmi sunt fidel mie și valorilor mele. Pun la îndoială tot ce vine înspre mine din exterior, mă revolt împotriva mediului înconjurător, literei textului și împotriva mea. Caut paradoxul, contradicțiile, nu să fiu autentic. Mai degrabă în armonie cu ce simt atunci/acolo.”, a mai declarat Vlad.
Buzoianul și-a amintit că profesorii din facultate îi tot spuneau că este genul de actor căruia îi trebuie doar gândul potrivit pentru a se exprima. Că totul i se citește pe chip, că nu își poate ascunde emoțiile. Ceea ce reprezintă atât un plus, cât și un minus. „Nu știu cum să îmi protejez în fața necunoscuților adevărata inimă, a copilului. Mă deschid mult prea mult, fără filtru, îmi pun sufletul pe tavă ușor. Conceptul de autenticitate îmi este complet străin. Ideea de integritate îmi este mai familiară.”, a concluzionat actorul buzoian.
