Vintilă Horia, o personalitate a lumii contemporane, unul dintre marii scriitori ai lumii, dorește să se întoarcă în copilărie. Îi este dor și caută pașii uitați și nevăzuți de trăitorii de azi prin umbrele apoase pe care le parcurgea în drumurile de la Bălțați până în piațeta Primăriei din Râmnicu Sărat, din copilărie până în adolescență, în pasul jovial al șotronului. Aceia au fost anii de aur și de lumină ai lui Vintilă Horia, anii la care ar vrea să revină, ca o bucurie, mereu și mereu. Din acei ani și din drumurile rămase în amintire a scris și a descris orașul Râmnicu Sărat și împrejurimile în opera sa cu atâta dragoste, sinceritate și dăruire, încât ne pizmuiesc și astăzi cei care îl citesc.
Sunt drumuri pe care noi ar trebui să le pavăm cu aur, măcar în memoria noastră, așa cum și lui Vintilă Horia i-au rămas ca un infinit în desăvârșirea vieții. Le găsim în cărțile lui la loc de cinste, descrise cu atâta har și înțelepciune. Probabil, lumea specială din opera lui pornește de aici, din amintirile copilăriei rămase fidele emoției de copil, de adolescent.
Cert este că viziunea lui despre lume și viață, pe care n-o va abandona niciodată, dorindu-și o lume mai bună, mai curată, mai cinstită, are rădăcini adânci în educația românească și în aerul sfânt de la Râmnic.
Noi, ca râmniceni, uneori sărați, trebuie să fim mândri și să-l omagiem așa cum se cuvine pe scriitorul de excepție, de talie internațională, Vintilă Horia. Se împlinesc 110 ani de la naștere. Este cunoscut faptul că s-a născut la Segarcea, lângă Craiova, în anul 1915, la 18/31 decembrie, și a decedat pe 4 aprilie 1992, la ColladoVillaba, Spania. A fost diplomat, eseist, filozof, jurnalist, pedagog, poet și romancier, şi a scris în special în limbile română și franceză, cunoscând consacrarea internațională după exilul său.
Legătura lui cu zona Râmnicu Sărat începe astfel: „În vara care m-a separat de intrarea în liceu, părinții mei au început, lângă Râmnicu Sărat, să întemeieze un conac pe un fel de nucleu de moșie, pentru că tata fusese împroprietărit după război, ca inginer agronom și părtaș la marea încercare, soldată cu atâtea victime, dar și cu acea rotunjire de țară atât de bine înțeleasă de popor și atât de prost continuată de partidele politice. Un lot numit demonstrativ, pentru că datoria noului proprietar era să facă din acel pământ un exemplu și un îndemn pentru țărani, proprietari proaspeți și ei de pământuri noi după împroprietărirea din 1920. Am început, deci, în vara anului 1924, dacă socotesc bine, prin a petrece o vacanță într-o casă din Dărâmați, a unui țăran mai chiabur, pe nume Radu Horhocea. Ne închiriase pentru vară camerele din față, în timp ce Radu și familia lui se refugiaseră în încăperile din spate. De din zori și până când cădea seara dinspre dealuri, tata gospodărea în noul conac, unde, cu timpul, au ieșit ca din pământ, dominând Valea Râmnicului și orașul de pe malul stâng, o casă, un hambar, grajduri și locuință pentru cel ce avea să locuiască acolo tot anul și să aibă în grijă și în pază conacul și pământul, un porumbar sau pătul, o ghețărie și o livadă în care, cu încetul, au crescut ca din pustiu pomi fructiferi de toate speciile și de toate roadele și, mai târziu, când tata a putut cumpăra locuri vecine, o mică vie și o arie pentru treierat…” (Vintilă Horia, De lângă Escorial cu Râmnicul în gând [Antologie selectivă]. Studiu introductiv, antologie, note și comentarii: Mihaela Albu și Dan Anghelescu, Editura RAFET, 2017).
O mențiune lămuritoare găsim şi în cuvintele următoare: „Direct în memorii, în jurnal sau în corespondență, dar și transpuse literar în romane, Vintilă Horia aduce în atenție (cu o frecvență ce demonstrează un atașament de nezdruncinat) o zonă cu parfum de Eden, cu locuri ca orașul Râmnicul Sărat, Valea Râmnicului, satele Poiana Mărului și Necule (acesta din urmă, „minuscul, pe un vârf de deal mare, cu o bisericuță de lemn în mijloc, un fel de model românesc”) ori satele Dărâmați și Bălțați” (Vintilă Horia, De lângă Escorial cu Râmnicul în gând [Antologie selectivă]. Studiu introductiv, antologie, note și comentarii: Mihaela Albu și Dan Anghelescu, Editura RAFET, 2017).
Mai trebuie să spun ceva? Să mai citez ceva? Aveți totul la dispoziție, inclusiv cartea din care am citat. Iată, pe scurt, povestea apariției cărții Vintilă Horia, De lângă Escorial cu Râmnicul în gând (Antologie selectivă). Studiu introductiv, antologie, note și comentarii: Mihaela Albu și Dan Anghelescu, Editura RAFET, 2017, la care fac referire și unde găsiți totul despre Vintilă Horia și legătura sa cu Râmnicu Sărat, în 175 de pagini cu mențiunile despre Râmnic, rămânând să identificaţi acele descrieri din opera sa pe care doar noi, locuitorii din zonă, le putem atinge pe hartă cu degetul.
Cu ani în urmă am intenționat să scriu despre Vintilă Horia și această magnifică legătură, dar mi-am dat seama de subțirimea cunoștințelor mele despre personalitatea sa. La multe dintre cărți nu aveam acces, altele nu erau traduse, deci nu puteam, oricât mi-aș fi dorit, să realizez o lucrare temeinică. Norocul meu și al vostru a fost că mi-am amintit de o veche și bună prietenă despre care știam că este cercetător de circa 25 ani ai literaturii și presei exilului. Am sunat-o și, iar norocul nostru, a acceptat ca împreună cu prof. univ. dr. Dan Anghelescu a alcătuit cartea menționată mai sus, în câteva luni. Se întâmpla în anul 2017.
Așadar, se cuvine ca noi, râmnicenii, să-i mulțumim prof. univ. dr. Mihaela Albu, care de ani buni încearcă să-l aducă acasă, acolo unde pașii copilăriei l-au purtat spre maturitate pe Vintilă Horia. Mai trebuie menționat că la propunerea dumneaei acordăm an de an premiul „Vintilă Horia” în cadrul Festivalului internațional de creație literară „Titel Constantinescu” de la Râmnicu Sărat și pe care ani la rând l-a înmânat personal, făcând parte din juriul festivalului.
Dar cine este Mihaela Albu? Este scriitor și profesor, născută la 10 iunie 1947. A absolvit Facultatea de Filologie, Universitatea București, și are un doctorat în filologie în 1983. Din 1975 a predat limba română și literatură la Universitatea din Craiova. Între 1999 și 2004, prin concurs, a fost desemnată ca visiting profesor la Universitatea Columbia din New York. A predat cursuri despre presa românească din exil la Universitatea „Spiru Haret”, București. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști, a unor societăți româno-americane și membru corespondent al Academiei Romano-Americane de Ştiințe și Arte. Despre opera sa și alte afilieri puteți găsi și mai multe informații pe internet sau citindu-i cărțile.
Astăzi vine din nou în fața noastră cu aceeași dragoste, cu încă o lucrare despre Vintilă Horia și anume Vintilă Horia, scriitorul român de peste veac. Receptări critice (Antologie), Ed. Aius, Craiova, 2025, 316 p. Este o carte la fel de utilă ca și celelalte, pentru înțelegerea și receptarea corectă a operei lui Vintilă Horia.
Din Cuvântul înainte al Mihaelei Albu aflăm că a inserat în cartea de faţă doar o parte din cronici, păstrând cronologia, dar mai ales pe acelea care redau o imagine mai concisă și clară a operei și a interesului cititorului de astăzi, cele care străbat „zgomotele” veacurilor. Urmează viziunea conaționalilor din exil asupra operei sale și o scrisoare emoționantă a lui Mircea Eliade, care îi spune că nu se mai poate sătura citindu A murit un sfânt, redescoperind frumusețile plaiului Râmnicului. „Aici, în volum, ești întreg”, spunea Mircea Eliade, rezonând cu nostalgia și dorul de țară. Urmează o seamă de personalități, începând cu domnul academician Basarab Nicolescu, care vorbesc despre cărțile lui Vintilă Horia elogios, cărţi din care putem înțelege totul și putem învăța să trăim cu Vintilă Horia.
Numai așa, din cronicile vremii, studiile de atunci și de astăzi asupra vieții și operei, ne putem da seama cât de apreciat este în lume, ca om și ca scriitor. O notă mi-a atras atenția în mod special: „…de către studenții de la universitățile din Argentina ori din Spania, de auditoriul numeros din sălile de conferințe; asemenea este apreciat astăzi de scriitori din Europa și din lume, de conducerea și profesorii Universității din Alcalá de Henares…”.
Numai la noi, pe meleagurile în care pașii de altădată abia acum încep să se vadă, fără a înfiera pe cineva, şi-au făcut loc teama, lașitatea, necunoașterea, care l-au ținut departe.
Astăzi îndrăznesc să cred că umbra pașilor din copilărie prinde contur.
Desigur, necunoașterea, minciunile spuse de-a lungul vremurilor au făcut să se aşeze un voal peste ochii noștri și să fim reticenți și chiar să respingem ideea. O personalitate precum Vintilă Horia nu poate fi ignorată prea mult timp. Este una dintre vocile care s-a auzit și despre care se vorbește în lume. Nu o spun eu, ci o spun scriitori, critica de specialitate, oamenii care i-au citit cărțile.
E greu să te întorci acasă și să nu-ți găsești copilăria. Toți am fost manipulați sau am suferit de o „necunoaștere oarecum dirijată” a scriitorului Vintilă Horia și a operei sale. Ca să nu fie prizonier al ignoranței noastre, trebuie să-l citim pe Vintilă Horia.
