Cultură

VIDEO | Trei personalități istorice într-un moment emoționant realizat la Buzău de Ziua Micii Uniri

Moment emoționant vineri, 24 ianuarie, creat în curtea Muzeului Județean cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor. Sutele de buzoieni prezenți în public au avut ocazia să asiste la reconstituirea a trei momente esențiale în constituirea Unirii. Folosindu-se de costume de epocă, actori profesioniști și cai pur sânge, au fost prezentate trei mari personalități din istoria României.

Momentul artistic a debutat cu Regele Ferdinand (interpretat de Vlad Drăgulin) și soția sa Maria (Catinca Nistor), scenetă care a redat contextul istoric în care s-a realizat, sub sceptrul lui Ferdinand, Marea Unire din 1918. Cele două personaje ale scenetei l-au invocat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, moment în care a fost pusă în scenă cea de a doua reconstituire istorică. Este vorba despre contextul realizării Unirii Principatelor din 24 ianuarie 1859 de către Alexandru Ioan Cuza (interpretat de Vlad Trifaș), cel care pe 6 februarie 1859 era primit triumfal la Buzău. Mergând în ordine invers cronologică, cea de a treia scenetă a fost dedicată primei Uniri a românilor, realizate în anul 1600 de Mihai Viteazul (interpretat de Octavian Costin). Alte roluri au fost interpretate de Ștefan Pavel și Cosmin Pană.

La final, toate personajele au coborât în rândul publicului și, în acordurile imnului Unirii Principatelor, „Hai să dăm mână cu mână!”, au format o horă imensă alături de simpli buzoieni și autorități locale. Hora Unirii de la Buzău s-a format la un moment dat în jurul întregii clădiri a Muzeului Județean.

Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean în parteneriat cu Muzeul Județean, Teatrul „George Ciprian” și Centrul de Cultură și Artă (ai cărui artiști au susținut la final un recital folcloric).

Din partea autorităților, la eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, subprefectul Vasile Alecu și vicepreședintele Consiliului Județean Adrian Petre. De asemenea, invitată special a fost o delegație din Republica Moldova condusă de Elena Neaga, primarul comunei Bălășești, raionul Soroca.

La finalul evenimentului, publicul a avut intrare liberă la toate expozițiile Muzeului Județean.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker