Actualitate

VIDEO | Sediul modern al „Băncii de Gene”, proiectat de un tânăr din Mărăcineni

• Cu sprijinul cercetătorului Costel Vânătoru

Proiectul numit „Banca de Resurse Genetice Vegetale” a fost readuse în atenția opiniei publice zilele acestea, când a căpătat vizi­bilitate și în mediul online.

„Banca de Resurse  Genetice Vegetale pentru Horticultură, Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale de la Buzău este o instituție gândită a fi tezaurul verde al acestei țări și, deopotrivă, o marcă de prestigiu a Buzăului!”, spune în mediul online cercetătorul Costel Vânătoru, care speră să reînsuflețească acest proiect prin lansarea lui și pe rețelele de socializare „într-atât încât să nu mai poată fi ignorat de cei care, vremelnic, dispun de putere decizională… Banca de Resurse Genetice Vegetale de la Buzău aparține tuturor românilor, așa cum aparține întreaga zestre genetică vegetală a acestei țări!”, mai spune acesta.

Îndemnul cercetătorului buzoian către internauți, către toți cei care cred în acest proiect pentru România, este să dea fiecare „un #LIKE și un #SHARE (…) Doamne ajută și, încă odată, primiți mulțumirea unui cercetător, unui țăran din Lopătari care a mai pus un an în depozitul minunat al vieții!

La mulți ani, tuturor, și, de ce nu, și Paginii noastre dedicate Băncii de Gene de la Buzău!”.

În momentul de față, la Buzău, există teoretic o „Bancă de Gene”. Ea este înfiițată, după cum prevede Monitorul Oficial al Româ­niei, partea I, Nr. 752/16.IX.2019, dar funcționează fără personal, întrucât Ministerul Agriculturii nu a aprobat angajarea de specialiști.

Un tânăr din Mărăcineni a proiectat deja sediul instituției

Atras de importanța unui asemenea proiect, un tânăr buzoian din Mără­ci­neni, student la Arhitectură, a așezat deja pe hârtie construcția pentru o Bancă de gene modernă, la Buzău.

„Frumusețea și importanța proiectului nostru inci­tă nu doar imaginația specialiș­tilor din horticultură și agronomie, ci, iată și a arhitecților, în cazul de față a tânărului, arhitect Adrian Alixandrica, care a primit provocarea să proiecteze Banca de Resurse Genetice Vegetale – Buzău ca temă de studiu pentru examenul de licență. Îl felicităm și avem credința că visele se transformă în realitate, în mod special atunci când ele slujesc un bine comun!”, spune cercetătorul Costel Vânăto­ru, care l-a sprijinit în rea­lizarea acestui proiect oferin­du-i informația necesară  în tot ceea ce privește funcționalitatea unei astfel de instituții de cercetare.

„Tânărul este de la  Bu­zău și i-a venit idea să reali­zeze la lucrarea de licență o instituție de cercetare, în cazul nostru o <Bancă de gene>. A venit și i-am explicat. A avut o viziune interesantă curajoasă, modernistă chiar.

Eu i-am dat detalii des­pre laboratoare și fluxul de lucru, i-am explicat că această clădire ar trebui să aibă și dependințe cu sere, iar el a venit și cu idei inovative, cu spații de expoziții pentru plante, pentru anumite utilaje. I-am explicat  lucrurile făcând referire la clădirea veche, care are și locuri mai puțin funcționale, pentru că în anii `57, când s-a început aici cercetarea, erau alte concepții și nivel științific tehnologic și în ceea ce privește circulația probelor de studiu. I-am mai explicat că este nevoie de încăperi cu o antifonare foar­te bună și încăperi pentru ca aparatele să fie secu­ri­zate împotriva vibrațiilor ca să nu dea eroare; spațiile necesare să fie proiectate astfel ca în jurul aparatelor să nu se afle obiecte care să perturbe citirea probelor. Împreună am reușit să gândim un concept la zi, modern, actual. Pornind de la cotele terenului, a gândit așa cum ar trebui  să fie o unitate de cercetare care să cores­pundă domeniului nostru, util și funcțional pentru ceea ce vrem să facem noi: să conservăm semințe și să facem cercetare, să  multiplicăm în sere și în câmp. A gândit bine fluxul de lucru, pentru muncitori, pentru salariați de schimb, de masă, tot ce înseamnă buna funcționare a unei unități de ultimă generație. Se poate lucra pe proiectul lui și pe ideile lui foarte bine și poate fi solicitat pentru un proiect de anvergură și”, a explicat Costel Vână­toru, cercetător în cadrul Stațiunii de Cerc­e­tare Le­gu­micolă Buzău  câ­te­va elemente care au stat la baza acestui proiect.

Stațiunea de Cercetare  de la Buzău, o pepinieră  pentru tineri specialiști

La Buzău, la Stațiunea de Cercetare Legumicolă, s-a creat deja o tradiție în ceea ce privește formarea de specialiști. „Mai sunt și alți tineri din alte domenii  decât cele de bază ale horticulturii cu care avem colaborări, în special cu cei de la Facultatea de Chimie, care iau plante pentru analiză, cei de la Facultatea de Medicină, care fac studii privind be­ne­ficiile medicinale ale unor plante, Facultatea de Farmacie, de Chimie Alimentară de la Galați; suntem solicitați pe mai multe dome­nii.

În fiecare an vin tineri pe care îi ajutăm pentru a-și susține  lucrările de licență, masterat, doctorat, în special din domeniul horticulturii. Unii dintre ei au montat experiențe aici la noi și am colegi tineri care sunt la master, alții la doctorat”, spune cercetătorul Vânătoru, șef laborator la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Bu­zău.

BRGVeg Buzău – concept

Frumusețea și importanța proiectului nostru incită nu doar imaginația specialiștilor din horticultură și agronomie, ci, iată și a arhitecților, în cazul de față a tânărului arhitect Adrian Alixandrica care a primit provocarea să proiecteze Banca de Resurse Genetice Vegetale – Buzău ca temă de studiu pentru examenului de licență. Îl felicităm și avem credința că visele se transformă în realitate, în mod special, atunci când ele slujesc un bine comun!

Publicată de Banca de Resurse Genetice Vegetale – Buzău pe Luni, 12 octombrie 2020

Un comentariu

  1. Atât va rămâne din Banca de Gene de la Buzău, doar o lucrare de licență! Coloniile trebuie să-și vadă lungul nasului! Au dreptul doar să se închine la stăpânii mântuitori și să venereze tot ce provine de la aceștia.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker