VIDEO / Proxeneți din Buzău și din Anglia, în arest

Nouă mandate de percheziție domiciliară au fost puse în aplicare de către Polițiștii de la Crimă organizată Buzău pe data de 8 ianuarie într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism.
Începând cu anul 2020, mai multe persoane ar fi constituit, în județul Buzău, o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat ulterior și alți membri, inclusiv doi cetățeni britanici, în scopul obținerii de importante beneficii financiare din exploatarea sexuală a unor tinere.
Grupul infracțional organizat ar fi fost structurat pe mai multe paliere, aflate în strânsă conexiune, iar sub coordonarea liderului, membrii ar fi identificat și recrutat tinere (inclusiv persoane cu care se aflau în legătură de rudenie sau concubinaj), pe care le-ar fi transportat pe teritoriul Marii Britanii, unde le-ar fi determinat să practice sau să continue practicarea prostituției sub directă supraveghere și coordonarea grupării de criminalitate organizată.
În acest context, cetățenii britanici, membri ai grupării de criminalitate organizată ar fi asigurat transportul, supravegherea și „protecția” tinerelor pe teritoriul Angliei, în Londra și zona adiacentă. Sumele de bani provenite din activitatea infracțională ar fi fost însușite, aproape integral, de către gruparea de criminalitate organizată.
S-au stabilit astfel un acord pentru constituirea unei echipe comune de anchetă între România și Marea Britanie. D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău și-a atribuit competența jurisdicțională cu privire la efectuarea urmăririi penale față de cetățenii români, în timp ce Metropolitan Police Service și-a atribuit competența jurisdicțională cu privire la cetățenii britanici implicați în cauză.
În urma celor nouă percheziții domiciliare efectuate pe teritoriul României, au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
De asemenea a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a nouă autoturisme(inclusiv de lux) și mai multe imobile aparținând membrilor grupului infracțional organizat. Simultan, autoritățile judiciare din Marea Britanie au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în Londra.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău au dispus reținerea a trei persoane cercetate și măsura controlului judiciar față de alte două.
Pe 9 ianuarie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute și sunt continuate investigațiile cu privire la alte trei persoane cercetate, cetățeni români, implicate în cauză.
De asemenea, autoritățile judiciare engleze au dispus măsura arestării preventive a uneia dintre persoanele cercetate, de cetățenie britanică.



