Actualitate

VIDEO / Primarul Toma, despre centralele pe bază de peleți: „Prețul căldurii s-a redus la jumătate”

După ce ministrul Mediului a anunțat că centralele de apartament vor fi interzise în blocurile noi, autoritățile se adaptează și găsesc soluții, iar una dintre ele vine chiar de la Buzău.

Primarul Constantin Toma propune încălzirea cu ajutorul centralelor pe bază de peleți, proiect deja implementat în trei puncte din oraș. Avantajul acestora este, în primul rând, prețul, care este mult mai mic decât în cazul încălzirii cu gaz. În plus, acestea sunt și ecologice, respectând noile reglementări în ceea ce privește protecția mediului.

„Avem la Buzău trei centrale, un punct termic de cartier. Au cinci blocuri, 460 de garsoniere, s-au mai făcut apartamente dintre ele și au rămas vreo 400 în total și cam 1.000 de locuitori. Centralele funcționează pe peleți categoria B2, adică peleți din resturi, după ce decojești copacul, tot ce rămâne, faci o categorie inferioară de peleți. Noi nu trebuie să tăiem niciun copac, noi trebuie să facem din toate resturile, sunt buruieni, ne lasă Dumnezeu  terenurile necultivate, ne dă câte 7-8 tone, fără să facem altceva decât să cosim”, a declarat inventatorul Iuliean Horneț, în cadrul unei emisiuni la DC News TV.

Declarațiile lui Horneț au fost susținute și de către primarul Toma,pe parcursul unei intervenții telefonice. Acesta a declarat că respectivul tip de centrală s-a dovedit foarte avantajos, ba chiar Buzăul a ajuns să se confrunte cu o criză a peleților, semn că și cetățenii au găsit-o drept o alternativă avantajoasă de încălzire. „Prețul s-a redus la jumătate. Era mult mai mic, față de gaz vorbesc, pentru că s-a întâmplat și aici o nebunie, s-a creat o criză de peleți acum, pur și simplu nu mai găsești nici în supermarketuri și a trebuit să intervin personal să găsim peleți ca să putem funcționa cu centrala montată de domnul Horneț la Buzău pentru 411 apartamente, o stație pilot dacă vreți, ca să verificăm încrederea și ca să vedem dacă putem extinde acest sistem. Practic, acest sistem a fost confirmat în două ierni. Nu poluează și, într-adevăr, tehnologia este foarte bună și ar merita făcută”, a spus primarul Buzăului.

Constantin Toma a mai adăugat și că aceasta ar fi o variantă avantajoasă și pentru bucureșteni, prin transformarea punctelor termice, astfel încât să se facă alimentarea pe zone, nu din centralele electrice de termoficare (CET). „Încălzirea cu peleți este o opțiune, zic eu, și în București. Se pot transforma acele puncte termice, să nu mai alimenteze de la CET-urile alea imense și să se meargă pe zone, pentru că mai e un avantaj colosal aici: nu mai trebuie să înlocuiești acele rețele de mii de kilometri. Sunt 564.000 de apartamente, să înlocuiești atâtea conducte, fizic, logistic, nu e posibil în 20-40 de ani.(…) orice uscături pot fi transformate în peleți și sunt convins că dacă cererea va fi mare, vor apărea multe fabrici de peleți în România”, a mai spus Toma.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker