Monden

VIDEO | Piesa nouă a trupei Amadeus a strâns peste 11.000 de vizualizări în primele patru zile

Cunoscutul JVKE, cântăreț, producător și influencer pe rețelele sociale americane, va deveni iubit și în România odată cu adaptarea stilizată marca Amadeus a piesei sale „Golden Hour”.

Buzoiencele Andreea și Patricia, alături de Bianca și Laura, adică două viori, un pian și un violoncel, s-au armonizat și și-au adaptat ritmurile la cele ale americanului, astfel că piesa lansată de fete pe 16 iunie pe canalele de profil a fost accesată deja de peste 11.000 ori în numai patru zile de la lansare.

Cu noua piesă și repertoriul lor deja cunoscut, plin de energie, fetele de la Amadeus se vor prezenta și la Arad, pe 24 iunie, la evenimentul Sya Experience, la Expo Arad. Piesa nouă, concert nou, eveniment încheiat la Cairo săptămânile trecute, în fața a 2.500 de spectactori, acestea sunt semne că vara este perfectă pentru frumoasele artiste.

Iar cum zilele acestea a fost și ziua Andreei, fetele i-au urat la unison la cât mai mulți ani împreună, în trupă dar și ca prietenă, pentru că buzoianca este liderul ideal ce le unește pe toate și le ambiționează în fiecare zi. „Este plină de emoție în tot ceea ce face și îi savurăm toate povestirile de fiecare dată. Îi place la nebunie să danseze și îi place să experimenteze ritmuri, stiluri noi de dans. Este cea mai matinală și energică dintre noi. Ea ne trage mereu de mânecă când e vorba de studiu sau repetiții, iar noi o apreciem și mai mult pentru asta. Este foarte organizată, responsabilă și inventivă, găsește soluții pentru tot  Este sora, prietena și colega ideală! La mulți ani, Andreea noastră!”,  a fost mesajul transmis Andreei de Patricia, Bianca și Laura pe rețelele de socializare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker