VIDEO / Moldova, unită de Muntenia prin autostradă
Tronsonul 3 din A7 Buzău – Focșani a fost dat în trafic

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a deschis traficul pe tronsonul 3, în lungime de 36,1 km, al A7 Buzău – Focşani. Astfel, se poate circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri.
„Este realizată prima legătură între Muntenia și Moldova, pe autostradă!”, scrie ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe Facebook. Potrivit acestuia, cei 36,1 km ai tronsonului Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni se adaugă celorlalte tronsoane deschise tot anul acesta pe secțiinea de autostradă Buzău – Focșani (aproximativ 80 km), construită prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Grindeanu mai afirmă că este un jalon extrem de important pentru economia Moldovei, care prin infrastructura modernă de transport va putea recupera rapid decalajele față de celelalte regiuni istorice ale României.
Ministrul Transporturilor mai spune că luni va fi dat în circulație și primul lot din Autostrada Ploiești – Buzău, cu o lungime de 21 km.
Astfel, până la final de an, românii vor putea utiliza aproximativ 102 km din Autostrada Moldovei (319 km).
Peste 100 km din A7, dați în trafic în 2024
Conform directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, săptămâna viitoare se vor adăuga și cei 21 de km ai lotului Dumbrava – Mizil din prima secțiune a A7 (Ploiești – Buzău). „La finalul acestui an România va avea peste 1.270 km de drum de mare viteză (autostradă și drum expres), dintre care 102 km deschiși circulației pe A7 (construiți prin PNRR)”, spune șeful CNAIR.
Tronsonul Ploiești – Buzău are următorii constructori: asocierea Pizzarotti – Retter (lotul 1 Dumbrava – Mizil), asocierea Coni – Trace (lotul 2 Mizil – Pietroasele) și asocierea Nurol – Makyol (lotul 3 Pietroasele – Buzău).


