Politic

VIDEO / Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu

„Îl invit să continue munca serioasă și eficientă”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după consultările de la Cotroceni cu liderii partidelor politice, că îl desemnează în funcția de premier pe președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, desemnare prevăzută, de altfel, în protocolul coaliției.

Șeful statului a lăudat modul în care a funcționat până acum coaliția PSD-PNL: „Coaliția de guvernare a decis, acum un an și jumătate, la constituire, să funcționeze pe un model nou pentru România, o schimbare a premierilor la jumătatea perioadei de guvernare. Acest model a funcționat până acum foarte bine și sunt încredințat că va funcționa în continuare. România a trecut prin mai multe crize și, datorită felului în care guvernul condus de domnul Ciucă a lucrat, România a trecut cu bine de criza energetică, inflație, avem creștere economică, și toate acestea sunt rezultatul unei munci intense. Faptul că astăzi ne găsim aici ca să formalizăm rotația premierilor arată un nou nivel de implicare și seriozitate la nivelul coaliției. Românilor li s-a promis stabilitate și au primit-o, o guvernare care rezolvă marile crize care s-au arătat deja la orizont atunci și au fost rezolvate. În acest condiții, cred că nu este nicio surpriză – desemnez pentru poziția de prim-ministru al României pe domnul Marcel Ciolacu, pe care îl invit să continue munca serioasă și eficientă a coaliției”, a spus Iohannis. Acesta a precizat că noul guvern se va forma în scurt timp.

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, i-a urat „La mulți ani!” șefului statului și a susținut că „România a trecut testul unei democrații consolidate (…) Îmi doresc ca viitorul guvern să fie despre economie și reformă. Locul României este în UE și NATO, indiferent cât caută unii să o ducă în altă direcție”.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker