Actualitate

VIDEO / „Happy Kids for a Happy Life” a pornit la colindat pe „Drumul Crăciunului”

Cu 12 zile înainte de Crăciun, corul „Happy Kids for a Happy Life”, coordonat de profesorul Oana Dobre, a deschis „Calendarul cu surprize muzicale”. Astfel, zilnic, pe pagina oficială a corului sunt postate unul sau mai multe colinde ori cântece de iarnă realizate în acest sezon.  Inițiativa, spune Oana Dobre, reprezintă o inspirație din Calendarul de Advent. „Adventul este timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului. De Avent se deschid căsuțele târgurilor de Crăciun, iar atmosfera feerică se umple de arome de vin fiert și turte dulci, de glasuri vesele. Probabil că tot din Advent începe și Moș Crăciun să-și pregătească renii și sania, iar poșta lui nu mai face față scrisorilor. Cuvântul Advent provine din latinul <adventus>, care înseamnă <venire>”, este explicația oferită celor care îi îndrăgesc și le urmăresc evoluția pe scenele Buzăului și nu numai. Mesajul este însoțit de invitația: „Să deschideți surprizele noastre muzicale zilnic și să vă bucurați de ele!”

Pe lângă aceste surprize muzicale, corul buzoian „Happy Kids for a Happy Life” a pornit cu colindele, așa cum este tradiția pe la „case de gospodari”. Vineri au făcut popas la Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, după cum ne dă de știe Biroul de Presă al acestei instituții: „În ziua de 17 decembrie a.c., la ora 09.00, Moş Crăciun şi-a trimis spiriduşii la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, pentru a verifica dacă poliţiştii sunt gata de sărbătoare sau nu. Cei 20 de spiriduşi au venit în control deghizaţi în colindătorii corului <Happy Kids for a Happy Life>, îndrumaţi de coordonatorul Oana Dobre. Şeful inspectoratului, comisar şef de poliţie Virgil Laurenţiu Pantazi , a mobilizat de îndată poliţiştii, care s-au adunat pentru intervenţie promptă şi coordonată. La scurt timp, a început desfăşurarea de forţe: colinde care mai de care mai frumoase, voci curajoase şi cu măiestrie şlefuite, zâmbete sincere şi ochi licărind a bucurie.

De cealaltă parte, poliţiştii au ascultat colindele, minunaţi şi cu amintiri nostalgice la sărbătorile din începuturile lor şi la tradiţiile pe care generaţiile de copii le plimbă firesc din trecut spre viitor. La finalul cântului, poliţiştii i-au servit pe copii cu daruri tradiţionale şi i-au felicitat degrabă, cu urări de bine şi frumos! Apoi spiriduşii colindători au plecat spre alte locuri şi gospodari ce-i mai aveau de verificat”, relatează polițiștii momentul reîntâlnirii cu acest cor minunat căruia i s-a dus veste peste hotare. Spunem de reîntâlnire pentru că în fiecare an, în această perioadă, corul „Happy Kids for a Happy Life” le trece pragul pentru a le vesti nașterea Mântuitorului Hristos, pentru a le aduce bucurie în suflete cu cântece minunate, vesele și pline de speranță. Zilele acestea, așa cum a promis, „Happy Kids for a Happy Life” coordonat de profesoara Oana Dobre a colindat și la Operă, și s-a aflat în compania Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu”, care promovează tradiția creștină, românească, de  câteva decenii și o face la un nivel înalt.

 

 

Articole similare