Actualitate

VIDEO / Filmul „Donbass” rulează și la Buzău

Filmul „Donbass”, al regizorului ucrainean Sergei Loznitsa, va avea mai multe proiecții în cinematografele din toată țara, inclusiv la Buzău. Fondurile strânse în urma proiecţiilor vor fi donate pentru ajutorarea refugiaţilor de război ucraineni, fiind direcţionate către Crucea Roşie Română şi alte organizaţii caritabile.

„Donbass” este un portret în 13 capitole a uneia dintre cele mai tulburate zone din Europa zilelor noastre. Filmul a fost prezentat la Cannes 2018, unde Sergei Loznitsa a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul secţiunii „Un Certain Regard”. Comedie neagră despre opresiune, efectele propagandei și manipulare în era post-adevărului, „Donbass” spune o poveste universală despre umanitate prin intermediul războiului.

„Donbass” este o coproducţie Germania – Ucraina – Franţa – România – Olanda și l-a avut director de imagine pe Oleg Mutu, recunoscut pentru filmele de referință la care a lucrat, precum „Moartea domnului Lăzărescu” (2005, regia Cristi Puiu) sau „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007, regia Cristian Mungiu).

Proiecţiile speciale ale filmului vor avea loc în Bucureşti (Cinema Elvire Popesco, Cinema Union, Happy Cinema), Cluj (Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria), Alexandria (Happy Cinema), Bacău (Happy Cinema), Bârlad (Cityplex Victoria), Bistriţa (Happy Cinema), Botoşani (Happy Cinema), Constanţa (Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”), Focşani (Happy Cinema), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta by Cityplex), Târgu Mureş (Muzeul Judeţean Mureş), Topliţa (Cinema 3D Calimani), Vaslui (Happy Cinema), precum şi pe platformele TIFF Unlimited şi Happy Cinema.

Buzoienii interesați de film, îl pot viziona la Happy Cinema, aflat în incinta Shopping City, iar zilele și orele la care pot face acest lucru pot fi consultate AICI.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker