Monden

VIDEO | Ellie White a lansat o nouă piesă despre puterea de a merge mai departe

• Hitul buzoiencei se intitulează „Stronger” și este realizat alături de DJ-ul internațional Hafex

Proaspăt reîntoarsă pe platourile de filmare ale emisiunilor tv după vindecarea de Covid-19, buzoianca Ellie White a lansat și o piesă nouă, cu un mesaj care se potrivește cu perioada de pandemiei pe care o traversăm cu toții: „Stronger”!

Deși anul acesta a fost unul foarte ciudat, deși mulți dintre noi ne-am blocat în case și am așteptat cuminți finalul carantinei, mulți ne-am pierdut businessurile și unii chiar sănătatea psihică în această perioadă, artista ne transmite tuturor că nu e totul pierdut și că fiecare dintre noi își poate regăsi puterea interioară pentru a putea merge mai departe. „Totul ține de noi, de atitudinea noastră, de puterea noastră de a depăși momentele dificile și de a încerca să nu ne lăsăm doborâți de perioadele grele din viața noastră”, a scris pe blogul său buzoianca, refe­rindu-se la piesa recent lansată.

Noul single este produs alături de Hafex, un dj cu renume internațional, iar povestea este una destul de interesantă.

„Suntem păsări care se pot înălța deasupra problemelor”

„Am lucrat la acest proiect de pe la începutul anului, iar o prima variantă era gata de lansare din vară. Însă, din mai multe motive, lansarea a tot fost amânată. Între timp, am schimbat și versurile, pentru a putea transmite un mesaj de care sunt sigură că au nevoie foarte multe persoane în această perioada. Prin urmare, toți suntem lei, trebuie doar să ne regăsim răgetul interior și forța de a ne lupta cu orice vine să ne dărâme. Toți suntem păsări care se pot înălța deasupra problemelor și le pot privi de sus ca pe niște fire de praf. Orice ar veni în calea noastră, avem metodele necesare pentru a le depăși, și puterea interioară de a ieși învingători. Așa că, descoperă-ți puterea din tine, <be stronger, be wiser> și fii <the best you can be!>”, a mai adăugat în același stil optimist Ellie.

DJ Hafex: „Mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu Ellie”

Piesa este compusă integral de buzoiancă și produsă de Arif Abdullaev Elxan, „Stronger” fiind un single cu un îndemn pentru cei care nu sunt suficient de puternici să se ridice din propria cenușă și să privească viața, așa cum se consideră Ellie.

„Mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu Ellie. Are o voce cu totul specială și este un compozitor foarte talentat. Ne-am cunoscut acum câteva luni și mă bucur că am reușit să producem o piesă care este cu totul specială pentru mine. Abia aștept să mai lucrez cu ea și să producem alte hituri”, a povestit Hafex.

Hafex a cunoscut succesul pentru prima oară odată cu lansarea piesei „Umud”, alături de Rzza, apoi au urmat remixuri ale unor trackuri precum Nigar Muharrem – Derdime Derman și Dilara – Running. Recent, DJ-ul și producătorul din Azerbaidjan a cucerit publicul la nivel internațional cu remixul piesei sale „Intihask”.

Ellie White a lansat prima piesă din carieră alături de DJ Project, iar împreună au avut o mulțime de hituri care au cucerit topurile de specialitate. Au urmat singleuri precum „Sete de noi”, „Power of Love” sau „Nu te mai caut”, iar în 2017, Ellie White a lansat piesă și videoclipul „În mintea mea”. În 2018 aceasta a colaborat cu Tom Novy, unul dintre cei mai populari DJ și producători din lume, pentru remakeul hitului „Take it”. Au urmat single-uri precum „Scrum”, „Ce va rămâne din noi” și „Obsesia”, o piesă despre iubirea care plutește în aer.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker