Actualitate

VIDEO | El este militarul buzoian mort astăzi în atentatul de la Kabul

Încă un militar buzoian moare departe de casă, în teatrul de operații din Afganistan. Caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi, îndeplinea funcția de șofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul și și-a pierdut viața astăzi ca urmare a exploziei unei mașini-capcană, în apropiere de Green Zone din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.
Caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi avea 38 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Era angajat în M.Ap.N. din anul 2004 și se afla la a treia misiune în Afganistan.
Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Ciprian-Ștefan Polschi și a înaintat Președintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Vineri, 6 septembrie, în unitățile militare din țară și din teatrele de operații, vor fi organizate ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=49&v=k8xj7UvEx10

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker