Cultură

VIDEO | De ce merg buzoienii la „Conversații Psihologice la Muzeu”

Proiectul de „Conversații Psihologice la Muzeu”, inițiat de psihologul Carmen Neagu, s-a bucurat de un deosebit interes din partea buzoienilor. Sala Muzeului Județean a devenit aproape neîncăpătoare pentru acest eveniment organizat în premieră în Buzău, cu concursul psihologilor din Buzău Carmen Neagu, Oana Șerbu și Adriana Cîrstei, care au abordat, cu profesionalism și delicatețe, tema complexă a soluțiilor pe care le putem adopta când ne confruntăm cu diverse pierderi. Carmen Neagu a mărturisit după eveniment pe pagina de socializare că s-au pregătit să aibă în față un auditoriu de circa 35 participanți și că până la urmă au fost 50.

Interesul crescut al buzoienilor pentru astfel de subiecte nu este deloc întâmplător dacă ținem cont de trendul actual, dincolo de faptul că este binevenită orice preocupare pentru o înțelegere mai bună a gândurilor, sentimentelor și emoțiilor, care  înseamnă în definitiv, alegeri mai conștiente, relații mai sănătoase cu ceilalți, diminuarea anxietății și suferinței emoționale, marile probleme ale lumii de azi.

Referitor la trend voi exemplifica cu succesul extraordinar înregistrat de cartea Keilei Shaheen, „Jurnalul umbrei”, editată de „Trei”, care a devenit un fenomen pe TikTok; videoclipurile despre „Jurnalul umbrei” au peste 1 miliard de vizualizări . Este o carte-fenomen, care a înregistrat recorduri de popularitate pe social-media, fiind vândută în aproape un milion de exemplare. Popularitatea cărții demonstrează că oamenii vor să se cunoască mai bine pe ei înșiși, însă mulți nu-și permit sau nu găsesc persoana potrivită pentru a se descoperi pe sine. Evenimentul de la Muzeul Județean organizat cu concursul specialiștilor vine tocmai în întâmpinarea unei astfel de căutări a oamenilor, care au înțeles că  explorarea minții inconștiente, a trăirilor, sentimentelor, stărilor pe care le traversează în viață le poate aduce o înțelegere mai profundă a motivațiilor și comportamentelor, ceea ce constituie o bază solidă pentru schimbare și, în definitiv,  o viață mai bună.

Psihologul Carmen Neagu face și o enumerare a informațiilor la care au avut acces participanții la această întâlnire. „Am trecut prin tot ceea ce îmi setasem: definire pierdere, exemple de pierderi, semne sănătoase și nesănătoase de traversare a pierderii cu exemplificare pe doliu și divorț, kit de resurse interioare și de suport pentru pierdere”, explică  psihologul Carmen Neagu pașii care au fost urmați în această întâlnire cu buzoienii, care au descoperit astfel cum pot naviga prin complexitatea emoțiilor asociate cu pierderea sau cum pot identifica mecanisme adaptive de gestionare a durerii.

În plus, publicul a avut posibilitatea să adreseze întrebări, lucru pe care cei mai mulți dintre cei prezenți l-au și făcut. Cei mai curajoși au întrebat și au primit răspunsuri, dar și psihologii au tras concluziile lor în urma acestui dialog. „Din interacțiunea cu publicul, am observat o dorință: ca în mai multe locuri din societate (școală, judecătorie, biserică), să ni se recomande suportul unui specialist în sănătate psiho-emoțională. Să vedem nesănătosul din comportamentele și atitudinile celorlalți și să îi ajutăm cu o  sugestie: aceea de a consulta un psiholog. Dar nu  ca să îi înjosim sau să îi arătăm cu degetul ca fiind anormali, ci ca ajutor firesc și sprijin când nu mai pot.

Asta am observat diferit în întâlnirile de comunitate pe subiectul sănătății mintale și mă bucur că trăiesc să o văd: redirecționarea către specialist”, concluzionează Carmen Neagu.

Ce pot să fiu în noile condiții

Proiectul „Conversații Psihologice la Muzeu”  este o inițiativă prin care psihologii buzoieni se apropie de comunitate, cu scopul de a promova psiho-educația și de a clarifica diferențele esențiale dintre diferiți specialiști din domeniul sănătății mintale: consilier de dezvoltare personală, psiholog, psihiatru și psihoterapeut. Și unul dintre sfaturile pe care le-au primit a fost despre „ce pot să fiu în noile condiții”. Care noi condiții? Acelea în care mă aflu în situația de a fi suferit decesul unei persoane dragi, al unei persoane apropiate. Despre aceste condiții psihologul Adriana Cîrstei a povestit că „nu este o vindecare rapidă, nu există emoții pe care trebuie să le ai sau nu trebuie să le ai, pentru că nu se pune problema că <trebuie> când e vorba de emoții. Procesul de traversare a durerii este o problemă de învățare a cine poți fi în noile condiții. Majoritatea oamenilor își găsesc propria cale (…) Poți să fii lângă persoana respectivă (n.r. care a suferit trauma pierderii)  și să nu spui nimic sau poți să spui <sunt lângă tine!>. Acest <sunt lângă tine> face miracole, pentru că în interiorul persoanei care suferă, universul de durere este imens, și simte o conexiune cu ceva, cu cineva resursă. Mă înțelege cineva, mă ascultă cineva”. În completare, Carmen Neagu a pomenit de blogul Alexandrei Rădulescu, nesfarsit.ro,  și a convenit  cu cei prezenți, specialiști și public, că cel mai potrivit lucru pe care îl putem spune cuiva care trece printr-un doliu este tăcerea și un „Sunt lângă tine”.

În ceea ce privește pierderea prin divorț, Oana Șerbu a vorbit despre etapele pe care le traversează persoana respectivă, despre resursele la care poate apela pentru rezolvarea problemei, despre necesitatea de a apela la un terapeut individiual și în cuplu.

„Terapia de cuplu este bună în condițiile în care suntem conștienți că sunt probleme și vrem să reparăm ceva. Există și terapia individuală.(…)  La psiholog îi ajutăm să găsească resursele interioare, pentru că, de multe ori, ei nu mai văd. Omul are și resurse interioare nu numai exterioare. Chiar dacă ne simțim dărâmați, totuși simțim  că noi avem o putere interioară pe care putem să o accesăm cu ajutorul unui psihoterapeut. La resurse exterioare  enumerăm, persoane de sprijin de suport psihoterapie, specialistul, familia, prietenii, chiar și la locul de muncă, colegii. Putem să ne gândim la diverse hobbyuri, preocupări, chiar dacă în perioada aceea nu există suficientă energie”, a explicat Oana Șerbu, care a amintit și de resursele interioare precum abilități, senzații corporale etc.

Din nou, „Cu psihologul la Muzeu”, pe 16 martie

Și pentru că interesul a fost mare, vor exista  și alte întâlniri la „Convorbiri Psihologice la Muzeu”. Următoarea este programată pentru  data de  16 martie.

„A doua întâlnire de pe 16 martie va aborda o serie de teme esențiale pentru părinți, educatori și oricine lucrează îndeaproape cu adolescenții. Discuțiile se vor concentra pe înțelegerea dinamicilor complexe ale acestei perioade de tranziție, evidențiind provocările specifice cu care se confruntă adolescenții în zilele noastre, cum ar fi presiunea socială, anxietatea, gestionarea emoțiilor și dependența de mediile digitale. Vor fi oferite strategii practice pentru întărirea comunicării și relației dintre adulți și adolescenți, cu scopul de a naviga mai eficient prin această etapă critică a dezvoltării. De asemenea, evenimentul va pune accent pe importanța empatiei, înțelegerii și sprijinului necondiționat în consolidarea legăturilor cu adolescenții, oferindu-le acestora un sentiment de securitate și încredere în sine necesar pentru a face față provocărilor vieții”, transmit organizatorii,
respectiv Oana Șerbu, psiholog organizațional, psihoterapeut specializat în Psihoterapie Integrativă, practician somatic acreditat SE International și Carmen Neagu, profesor, psiholog clinician și psihoterapeut specializat în psihoterapie integrativă cu competențe în Terapia de cuplu conștient și în EMDR .

Invitat al evenimentului din martie este Valentina Neagoe, formator, licențiată în Psihologie, Masterat în Asistență Socială, cu experiență pe proiecte cu tinerii și adolescenții în cadrul DGASPC.

Ca și data trecută, participarea gratuită la eveniment este asigurată prin înscrierea în prealabil aici: https://forms.gle/EfRhyrQrMovmYHYE7

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker