Actualitate

VIDEO | Cea mai mare captură, din ultimii 20 de ani, de muniție și arme folosite la braconaj făcută de polițiștii buzoieni

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Buzău au făcut zilele trecute cea mare mare captură de muniție și arme folosite la braconaj din ultimii ani. Peste 12.000 de cartușe și mai multe arme de vânătoare, cele mai multe letale, precum și câteva mii de exemplare de păsări braconate pe fonduri de vânătoare private și ale AJVPS din județ au fost ridicate de oamenii legii la perchezițiile efectuate în mai multe locații din Buzău și Brăila. În urma descinderilor, un bărbat din Mărăcineni a fost arestat preventiv, iar alți șapte, printre care și un paznic de vânătoare al AJVPS Buzău sunt cercetați sub acuzația de de braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor şi contrabandă calificată.

Pentru destructurarea rețelei de braconieri au fost desfășurate în ultima lună mai multe percheziții, fiind vizați opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 61 de ani, bănuiți că deţin arme şi muniţii fără drept, ce ar fi fost introduse ilegal în ţară şi pe care le folosesc la braconaj.

Astfel, la data de 3 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au pus în executare un mandat de percheziţie pe raza comunei Gura Teghii, la locuinţa a doi bărbaţi de 48, respectiv 24 de ani, posesori de arme de vânătoare, cu privire la care existau date că au preocupări în ceea ce priveşte braconajul cinegetic.

În urma desfăşurării percheziţiei, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor două arme de vânătoare, aproximativ 220 de cartuşe de vânătoare, precum şi peste 50 de kilograme de carne de vânat în diferite stadii de preparare, un craniu de urs, un trofeu de cerb şi fragmente osoase de porc mistreţ.

Ulterior, în ziua de 21 octombrie, în baza mandatelor emise de Judecătoria Buzău, poliţiştii buzoieni au descins la alte 10 adrese de pe raza localităţilor Mărăcineni, Verneşti, Gălbinaşi, Scorţoasa, Merei şi în municipiul Buzău. De această dată, vizaţi au fost patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 33 şi 61 de ani din Merei, Mărăcineni şi Buzău.

În urma activităţilor efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor 14 arme, din care 11 letale, deţinute legal şi folosite la activităţi de braconaj, 2153 cartuşe (34 dintre acestea confecţionate artizanal), două încărcătoare tip armă automată militară, o arbaletă cu 3 săgeţi cu vârfuri metalice, aproximativ 100 g pulbere de vânătoare, 5,6 kg de alice, mai multe dispozitive pentru confecţionarea cartuşelor, precum şi un dispozitiv tip ţeavă introdusă pentru transformarea unei arme calibru 12 pentru a funcţiona cu muniţie calibru 410.

Totodată, au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor şi 129 de kilograme carne vânat (mistreţ, căprior, iepure).

Din cercetări a reieșit că unul dintre bănuiţi, în vârstă de 45 de ani, din Mărăcineni, ar fi introdus ilegal în ţară arme şi muniţii, pe care ulterior le-ar fi pus în circulaţie către ceilalţi buzoieni şi totodată le-ar fi folosit la braconaj.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti, iar în urma materialului probator administrat, judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.

În continuarea activităţilor desfăşurate de poliţişti, la data de 25 octombrie, poliţiştii buzoieni au descins la o altă locaţie din Insula Mare a Brăilei, la domiciliul unui bărbat de 59 de ani, de unde au ridicat pentru continuarea cercetărilor 9035 cartuşe de calibre diferite, susceptibile a fi introduse ilegal în ţară, precum şi peste 2500 exemplare păsări (sitari, ciocârlii, raţe becaţine, etc.).

Totodată, au fost ridicate mai multe recipiente cu substanţă periculoasă cu termenul de garanţie expirat, în acest caz fiind extinse cercetările şi pentru comiterea infracţiunii de „neluarea măsurilor pentru neutralizarea deşeurilor periculoase”.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată şi braconaj.

Activităţile s-au desfășurat sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Se pare că este cea mai mare captură de muniție și arme folosite la braconaj făcută de polițiștii buzoieni în ultimii 20 de ani.

 

 

Articole similare